previzibile

sunt o fată cu blugii rupţi şi tenişi verzi, sau cel puţin aşa mă simt, pentru cineva de vârsta mea. nu am alte podoabe azi, în afara unui cleştişor decorativ de rufe, mic cât jumătate de deget şi care a fost primul lucru cu care m am gândit să împiedic părul din faţă să mi cadă în ochi. toate inelele mi s au pierdut pe undeva, năuce, iar cerceii îmi fac urechile să mă doară, cu alte cuvinte, alte cochetării nu am. dar am multe gânduri. unul dintre ele este complicat şi romanţios, ca întreaga mea suflare, lipsită de împliniri, probabil, mai concrete.

de câteva zile nu mai sunt mulţumită de strada mea. toate marile mele iubiri au cel puţin trecut pe aici şi încet încet mi am dat seama cât e de puţin frumoasă, ca să găzduiască trecerea lor. are prea puţini copaci cu coroana mare, mult prea multe cabluri, cabinete şi farmacii, cu unul prea multe fast food uri. lumina străzii mele, deşi portocalie, e mult prea puţin intimă pentru a învălui, caldă, doi iubiţi care se sărută. sunt chinuită, post factum, de aspectul prea puţin romantic al străzii mele. mă simt- poate mai ales în urma unor lecturi recente, care sunt şi în curs, dar totuşi, spre sfârşit- atârnată de nişte detalii de cadru, în care aş situa iubirea mea. mă gândesc cu groază că nu mă văd sărutându mă pe o alee tânără, plină de gunoaie şi betonată din titan, la fel cum nu mă pot vedea sărutând pe cineva în dreptul unui colos de sticlă şi oglinzi. la fel cum nu mă pot vedea apărând în faţa lui mirosind a pătrunjel sau ceapă. menţionez că nu văd nimic deranjant în mirosul proaspăt de alcool şi ţigări, ceea ce, probabil diminuează drastic numărul potenţialilor mei iubiţi, posibil mai puţin sensibili exact la ceapă şi pătrunjel. nu mă văd în capot şi nu mă văd într o casă în care ordinea ritoasă sau, dimpotrivă, îngălarea, sunt primele senzaţii.nu mă văd gătind din greu şi nu mă văd nici făcând 2 ouă ochiuri din interes. nu aş putea să fac sandvişuri perfecte, dar nici aă mă întorc pe partea cealaltă în pat, când tu mori de foame.

ca o gâscă, sunt tributară poveştilor pe care nu mi le a citit nimeni cu glas duios, ci le am ascultat singură la pick up, iar discul niciodată nu s a întrerupt. pricep că ei nu mai pot umbla pe cai albi, dar eu văd totuşi caii, printre maşini şi autobuze, în trafic.

ca o naivă, rămân de partea cărţilor în care se iubeşte mult şi impalpabil, dar se suferă mult şi concret. nu pot accepta o lume în care, după ce ne am certat, tu n o să dai ascultare impulsului care ţi spune să alergi după mine şi să mă împaci cumva.n o să mi provoace decât suspiciune o lume în care sunt obligată să mi înghit expresiie ca te iubesc sau îmi pare rău.

peste toate astea, ştiu că nu sunt o smintită şi că toate împrejurările meschine în care şi eu mă aflu zilnic pot păli în faţa unei mici minuni. scamatoria e cum să le faci să pălească un timp îndelungat.

sau poate că sunt doar cineva care simte acut că este primăvară:)