14.4.10

un sure

kirk pune la city leonard cohen cu in my secret life,( dar de fapt orice cohen ar pune ar fi aprox acelaşi lucru) la ora 12.26, deci kirk= dili, mi a întors ziua pe dos, i adevărat că pe faţă era cenuşie, acum măcar e blue...

în continuarea unei discuţii mai vechi despre bătrâneii care rămân singuri şi roagă,de exemplu, pe îngrijitoarele blocului, să le facă o curăţenie, m am gândit eu azi ce bine ar fi ca tanti flori cea prezentă pe la bloc la noi să o aducă pe nepoată sa, să ne împrietenim, că cine ştie... noroc că nu sunt o nenorocită decât în gând şi nu durează decât o FACŢIUNE de secundă. Mda, unul dintre cei mai idealişti oameni din câţi cunosc, a funcţionat o secundă cf principiului că ce se naşte din pisică trebe să mănânce şoareci. Mi e ruşine. E din cauza lu Kirk! Aiurea, e din cauză că omului îi trec prin cap cele mai diverso cretine gânduri. Mda, păi da, hai că nu ştiu cum să mă mai scuz

am şterpelit de la tata un vestit Flaubert, pe carele l am citit ameninţată cu gârbaciul literaturii universale de diriga, în liceu. Am remarcat cu uimire că mi mai amintesc de falanga lui Du Camp, dar că habar n aveam că Flaubert a călătorit prin deşertul de la Marea Roşie - oare de ce? Când vine vorba de colecţiile vechi, cu biografii largi şi prefeţe care nu s scrise în dorul lelii, de obicei îmi ia câteva zile până ajung la lectura propriu zisă. Iar aceasta mi a fost indusă de prezenţa Emmei B. la tot pasul lui Alain de Botton, în Sex , shopping şi un roman, da, ştiu cum sună, dar nu e. Următoarea recitită, indiferent de ce zice Flaubert, îmi doresc să fie Isus răstignit din nou.

Păi, vă las cu bine şi cu gândul că până la urmă pare să nu fie decât o foarte mică scofală că eşti iubit. Vorba peculiarei, pam pam.

Niciun comentariu: