în primul rând e nasol la bucureşi. gălăgie, agitaţie, oameni stresaţi, în vreme ce eu la jucăria mea de calendar care indică nivelul de stres ( am tot zis că e o prostie calendarul ăla de buzunar, lăsat în cutia poştală de suporterii psd işti, care are 4 coduri de culoare, albastru =relaxat, roşu = vigilent, verde = moderat şi negru = stresat şi un pătrăţel pe care trebe să l presezi cu de degetul timp de 10 sec)mi a ieşit că s albastră, când până mai ieri îmi ieşea că s neagră, mă rog, roşu nu mi a ieşit niciodată, deci vigilentă chiar nu sunt. Ăăăăă, aşa.
pe urmă e nasol că atunci când ai multe de scris e un talmeş balmeş în capul tău de nu ţi mai vine să scrii nimic, deci nu mai scrii, toate cele se strâng şi mai claie în capul tău, dar, după un timp le uiţi şi pe urmă stai şi te zgâieşti la o urmă de lucru fain pe care l ai fi scris, dar acuma nu l mai ştii.
cel mai comod şi ieftin mi e să amintesc în treacît de ultimele 4 cărţi citite, pe toate le recomand şi iubesc cu putere, ajungând la concluzia că frate meu e un alegător excelent de cărţi. ei bine, sunt două volume de povestiri de la raymond carver,(despre ce vorbim când vorbim despre iubire şi taci, te rog) jiri marek cu unchiul meu ulise şi, ultima, dar cea mai puternică acum în inima mea, anne tyler cu turist de ocazie.
apoi, sunt în starea aia excepţional de dobitoacă, de câştigător de Oscar, care nu mai poate fi dezlipit de microfon când începe - şi continuă pentru minute bune - să mulţumească tuturor. Ca să nu greşesc, pentru lunile astea frumoase de care mi a fost dat să mă bucur, eu aş apuca microfonul şi aş zice: Mulţumesc! Şi dacă am uitat pe cineva, nu e adevărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu