din maternitate (ca să nu uit...)

când am născut aveam ceea ce pentru mine e un păr foarte lung. mătăsos, subţire şi uşor cum e, ca de pisică, îmi intra tot timpul în ochi. unde mai pui că, atunci când luam bebeluşul în braţe transpiram instantaneu şi mă li8peam toată. Inclusiv părul.Îl ţineam aşadar ridicat de pe frunte cu o bandana cu elastic. Eram şi singura care respecta regulile impuse de neonatoloagă, când ne apropiam de copii. Îmi puneam mască, mă pricopsisem cu un guturai din cauza diferenţelor mari de temperatură dintre rezerva mea (unde era cald de leşinai ) şi restul locurilor, unde, în octombrie, era încă o vară indiană.
astfel echipată, "jeleam" pe lângă copilul cu icter, care stătea "la lampă" non stop.

În a patra zi de maternitate şi spălat pe bucăţele la chiuveta din rezervă, am luat hotărârea istorică de a face duş. m am străduit să mă ating cât mai puţin de tot ce presupunea duşul de la maternitate. dar m am spălat bine şi a fost reconfortant să am din nou părul moale, mătăsos, plăcut. Îmi trecuse şi nasul...

Şi mă duc la uşă la copii şi sun. Şi vine o asistentă:
- Ce doriţi?
- Am venit să l iau şi eu un pic pe Călin, zic eu, deja dând în lacrimi ( ca în fiecare zi la maternitate, ba chiar şi acum rememorând zilele acelea, mi se umezesc puţin ochii).
La care doamna se uită lung la mine şi spune, circumspectă:
- Bine, dar...cine sunteţi dumneavoastră?!
-... mama lui!

-...
-...
- Vai, doamna Călin, nu v am recunoscut!!!