an ordinary meal

mi a plăcut cum sună, aia e.

un prânz sau un mic dejun cu Tudor are anumite particularităţi. Pe care nu, gustarea de după amiază nu le are, fiindcă Tudor adoră cerealele şi le mănâncă fără să clipească (era să zic fără să înghită!).
Aşadar, la prânz şi micul dejun ne aşezăm amândoi cu răbdare, ca la taifas, dispuşi (eu) şi predispuşi (el) la tot felul de întârzieri, trageri de timp, pauze de cafea (! not really) şi alte pauze de tot felul.
Întâi pun copilul în scaunul de masă. Apoi încerc să nu l prostdispun când îi pun baveta sau cămaşa de mâncat. pentru el sunt, ambele, cămăşi de forţă, aşa că se supără imediat şi urlă.
PAUZĂ. Mă muşcă de călcâi...

Aşaaaa. Apoi aduc mâncarea din bucătărie, iar el chiuie. Eu aşez una din linguriţe prin apropiere. Cu cealaltă, încep să i dau de mâncare.
Prima parte a mesei merge foarte bine, Deschide, înghite, deschide, înghite.
Pe urmă încep tragerile de timp.
Tragerea de timp nr 1: îmi ia din mână şerveţelul pregătit ca să l şterg la gură. Îl rupe bucăţici mici mici, foarte atent şi meticulos. Uneori înghite câte o bucată. Se îneacă lejer. Trece.

T d t nr 2: îşi bagă mâna în mâncare. Eu îl las, în ciuda faptului că se face ca porcul. Apoi lipeşte şi depărtează degeţelele lipicioase, studiind materia prinsă între ele. Foarte interesant.

T d t nr 3: îmi ia linguriţa cu care îl hrănesc. O duce la gură sistemul Bulă (adică îşi dă cu ea în cap, obraz, nas, bărbie) şi se uuuumple de mâncare. O bagă în gură şi o roade de zor. În cele din urmă o aruncă pe jos. Eu iau calmă cealaltă linguriţă şi îl hrănesc în continuare. Când mi o ia pe a doua, mă ridic şi o spăl pe prima şi continuu. Când mi o ia pe prima, o ridic pe a doua, o spăl şi continuu. Calmă, da? Într o zi am surprins, parcă, în privirea lui de copil car uită de obiecte după ce au dispărut, o mirare: Bă, da' mai ai ai multe linguriţi* ?


*
mi a plăcut cum sună, pl. corect e linguriţe...