la 1 an şi 5 luni...

băieţelul Balanţă cu ascendent în Berbec e exponent în toată regula al zodiei şi ascendentului sale.
Băieţelul Balanţă e ocupat cât e ziua de lungă să facă curăţenie, dă cu mopul, cu telescopul, cu cârpa sau chiar cu mâna (ultima doar în balta de apă sau de pipi personal) peste orice ar putea semăna cu murdăria. Mută în permanenţă lucruri, de la pet-uri goale sau (şi mai bine!) pline, până la haine, lucruri, jucării - dintr-un colţ al camerei în celălalt şi retur. Foarte des vine şi îţi depune în mână scame invizibile, (dar pe care el le-a văzut totuşi) pietricele minuscule şi alte fragmenţele şi bucăţele de chestii care i se par de prisos. De cele mai multe ori ţi le îndeasă în mână în grabă, cu un aer preocupat, şi apoi fuge.
E un tip aranjat şi pedant. Multe din scamele de care vorbeam în paragraful anterior provin de hainele lui. Poate sta minute în şir să şi le culeagă de pe haine ca să ţi le dea. De asemenea, se şterge cu mare grijă şi artă, pe el, de orice mizerie (din categoria sos, unt, pateu, magiun) plăcându-i să fie curat pe mâini, nu de alta, dar poate apare vreo baltă (de apă sau pipi personal) pe care nu vrea s-o murdărească.
Copilul, de;i nevorbicios articulat, măcăne cât e ziua de lungă, mestecând veşnic silabele a, bu, pa, chit,  io. La mamamama a renunţat, nu i s-a părut suficient de importantă persoana mea. În plus, a văzut că e de ajuns să facă o dată " mmmmmm" pentru ca sus numita mamamama să apară grabnic în peisaj şi să înceapă să se agite duios: ce vrei? apa? sticla? paharul? nu ţi-l dau!!!! Cu o aşa o mamă rea, nici nu e de mirare să nu mai vrei să-i rosteşti numele.

Face legături şi cere cu insistenţă ceea ce-şi doreşte. Mai nou, fuge de la sertarul cu haine la locul unde stau ghetuţele, apoi spre canapea, strigând PAH în gura mare. Tot PAH face şi dacă se schimbă tura de bunic cu mămiq. Câteodată, această categorie de PAH sună aproape deranjant, ca şi cum l-ar da pe om afară pe uşă, hai pa pa pa.
Revenind la ieşitul afară, îşi ia, cum spuneam, o ghetuţă, şi meştereşte la ea, încercând să şi-o bage în picior. Nu reuşeşte, se enervează după un timp şi atunci te-ai ars. Trebuie să-l încalţi no matter what, în cea mai mare viteză. Astfel, într-o dimineaţă blândă, dacă al meu copil n-ar fi fost ahtiat după telefonul mobil, l-aş fi putut poza la nud- nud, cu o gheată într-un picior, trăgând de. Nu de cealaltă gheată, ci de!
Nenorocirea e că acum a apărut în peisaj o nouă pereche de ghetuţe, mai de desprimăvărare. Şi că după ce i le-ai pus cu chiu cu vai pe primele, îţi aduce şi această a doua pereche, somându-le să i le pui (şi pe alea). Impas. Nasol.

În rest, suntem foarte bine.