d'ale lui T

când nu vrea să facă sau să mănânce ceva, eu îi răspund cu un "tic verbal". Îi  zic " nu vrei să mănânci? bine, pa". nu uşor am înţeles, dar nici mică mi a fost surpriza când am înţeles că şi el îmi spune mie acelaşi lucru acum. Vreau să i dau x lucru să mănânce şi el zice: "NU. Bie pa"

afară, cu juma' de prună n mână, dă peste o pisică prietenoasă. atâta se mângâie şi se alintă. încât e greu să nu o placi. Tudor insistă să i dea să mănânce prună. Oricât de prietenoasă este ea, pisica nu vrea.

acasă, spală sau dă de mâncare cu sârg girafei de lemn şi autobuzului. girafa este ştearsă la gură cu şerveţelul, frumos, după ce termină de mâncat, deoarece, evident. îi rămâne mâncarea(a) pe bot. iar autobuzul a fost atât de somnolent într o dimineaţă încât a primit cafea. a primit o the hardest way, fiind înmuiat de a dreptul în cana mea de cafea. da, şi s a umplut de zaţ. dar cred că dup aia a fost mult mai vioi.

are un "gust" în ultimul timp pentru birou. se urcă pe el, se întinde şi se joacă, în timp ce eu stau cu inima în dinţi. din câte ştiu şi am observat, copilul mic e foarte absorbit de activitatea lui, aşa că riscă să uite unde se află şi, la o întoarcere negândită, să cadă  de pe birou pe parchet, cu mantinelă în scaun. coşmar. dar nu, el nu se dă dus de acolo decât exact atunci când doreşte el. eu îi "ţin spatele" şi din când în când îi mai zic cu o voce egală (oare m o auzi?) " ai grijă să nu cazi", adăugând belicosul " că dacă o să cazi şi te loveşti, te bat şi eu". asta numesc io educaţie, nene.

de dormit în weekend, când e cu mama acasă, e mare nu-nu. Poţi să te întinzi în pat, să te prefaci că dormi, el în timpul ăsta o să... de exemplu, deschidă frigiderul şi o să scoată te miri ce din el, dar temirice multe! care se pot trânti sau scăpa pe jos! într un târziu, poaaaate că se strecoară lângă tine în pat, dar acolo începe foiala:
- Tabada!
- Nu, tableta doarme şi ea, trebuie să ne odihnim şi noi.
- Auu! Papa, biiii!
- Niciun alo, pepere şi bunica dorm şi ei
- A-zii.
- Ia ţi autobuzul şi să doarmă şi el.
- Nu! Bie pa.

Şi tot aşa, la nesfârşit. Fie se face 6-6.30 pm şi mi adoarme în braţe, fie eu cedez, mă dau jos din pat, fac ceva, altceva. La 8 seara face o criză scurtă cu urlete de oboseală şi pe urmă adorame lat cu biberonul în gură.

Au reânceput furiile manifestate pe propria persoană. Aşa încât se auto-maltratează, dându se, din păcate cu capul, de orice. Zid, masă, nu contează. Aşa că n dimineaţa asta, pentru că nu am fost de acord (mamă rea) să mutăm cafea râşnită dintr un borcan în altul, s a enervat şi s a dat el (pe el. l-) cu capul de masa acoperită de un fel de şervet dintr o...iută textilă.  Care l a zgâriat. Acum are o gheară pe frunte. Pam pam.

Numără: uuuu, duuuu, teeeeei, patuuuu, sinsi. 6 şi 7 le cam fasoleşte la fel (dar le recunoaşte perfect dpdv grafic) ooooot, nouă, dece.

Insistă cu papa, Ana, iar când n are chef de bunică sa o ia de la intrare cu Biii, pa, Biiii.