pa-pa

azi pe prânz o să mă şterg într o vacanţă de 8-9 zile, să mai plimb conversii verzi:)
o să fie frumos să ies puţin din oraşul acesta tare drag al meu, dar în care mi am putut face ultimele târguieli (brânză cu smântână, rovinietă, ţigări, presiune, metaxa) la ora 4 dimineaţa. nu, nu e aglomerat până la ora asta, dar am avut treabă şi acum e linişte. oamenii din servicii, adormiţi şi ei, sunt parcă mai îngăduitori cu clienţii păsărele de noapte.
nu mai forţez să contraatac un prieten din cluj, care mâine are treabă în băneasa şi şi a luat cazare la otopeni. de ce se mai treacă podul care roade nervii şoferilor, când maximele lui interese sunt la ikea?:) are dreptate...

fiindcă " tu, da eu ţi s prieten, şi nu scrii de mine pe blog?", am să zic că e şi cel cu care joc cele mai reuşite meciuri de jigniri în glumă, pe regiuni. eu, având un ghimpe otrăvit pe (în fond dragul de ) cluj, îl fac "varză a la cluj" şi provincial care nu ştie să vorbească, şi să stea acasă la el, că ne deranjează traficul şi ne încetineşte mintea. el, jucându se cu rana, zice că prost m am gândit eu să mi stabilesc iubit la cluj, că nici un clujean n ar fi atât de prost încât să umble cu o sudistă, oricum ar fi ea. că suntem bune numa de făcut colive. şi că, poate să mi găsesc vreo mândră din zonă, că femeile îs toate hoaţe şi n au aşa demnitate:)))) replicile arţăgoase sar din toate părţile, la mine cu viteza ziaristului obişnuit cu tastaturi, la el cu cea a căţelului ardelenesc, care dacă i musai, latră. dar recunosc că deşi îl înving deseori la cantitate, îi rămân în urmă uneori la calitate. după ce terminăm de vărsat draci reciproci, începem să ne întrebăm când ne mai vedem noi, ca prieteni de forţă majoră ce suntem. Iaca, el se opreşte la otopeni. eu când oi mere la cluj, pe 6 noiembrie, mă duc la kumm, în irish pub, şi te pomeneşti că nu dau de el, că iar umblă să se afume (cu mirosul de mâncare!!!) în casa vikingilor (bleah).mai încercăm, totuşi.
după acest luuung paragraf pe care ţi l dedic, dragă, m., mă duc să mi încarc sacul. plec puţin în ţara iubită de lalele, după ce trec prin ţara unde paturile înalte, cu ladă, ale saşilor, încă nu au dispărut.

în sacul meu o să pun şi o mică bucurie. stăm şi notăm că ieri am vorbit pentru prima oară cu solistul meu preferat din această lungă şi rece perioadă. ştiu sigur că unul dintre noi a fost foarte emoţionat. în astfel de ocazii, mă bucur mereu dacă e soare, că am nişte lentile negre negre, care ascund multe. şi o voce mai seacă, dăruită de ţigări, uniformă şi care nu mai vibrează chiar aşa cum şi când i se năzare inimii:)

deşertul tătarilor

am terminat o cu mare greutate şi îndârjire azi după amiază, "graţie" unei zile închise pe caz de boală.
cartea e grea, înaintează chinuitor şi îţi trebuie voinţă ca s o citeşti, dar, o dată terminată, te învaţă foarte pregnant ceva. Că nu trebuie să laşi nici o zi a vieţii tale să treacă pe lângă tine, liniştindu te cu gândul că îi vor urma nenumărate altele. Pentru că vraful zilelor scade pe nesimţite...

În carte, un tânăr şi răbdător ofiţer se prezintă la Fortăreaţa Bastiani, un punct de frontieră cam uitat de lume. Dincolo de ea, se întinde regatul din nord - lipsa oricărui element de fixare geografică face cartea şi mai suspendată şi de aceea mai apăsătoare - cu deşertul prin care, acum nu se ştie câte sute de ani, năvăliseră tătarii. Cam fără scăpare,ofiţerii redutei se lasă fascinaţi de posibilitatea unui război care nu mai pare să ajungă aici. Orice mică mişcare din deşert antrenează visuri de glorie, sânge înfierbântat şi bucuria de a nu fi cedat şi plecat departe de locul acesta izolat. Astfel, viaţa trece în fiecare zi la fel, iar în permisii ofiţerii se simt străini pentru prieteni, familii, femei, chiar casele lor. Obsesia evenimentului care nu se mai întâmplă mănâncă zilele.

E aşa de trist şi de greu, încât eu prefer varianta mai vioaie şi mai directă. Astăzi a fost 31 august 2009. Nu va mai fi o alta ca ea. Sper că fiecare dintre noi a petrecut o în aşa fel încât acest fluturaş unic să capete valoare şi frumuseţe. Un hobby, o pasiune, o amintire puternică sau plăcută, ardorea în activitatea sau munca zilnică, un zâmbet, un gest cât de mic de bunătate, orice contează cât să nu fi lăsat să treacă această zi plăcută şi răcoroasă pe lângă noi.

Eu am terminat o carte grea ca lespedea, dar importantă ca un abecedar ŞI am avut o într o vizită (prea scurtă) pe Irina. Chiar mă gândeam că n au mai răsunat demult în căsuţa mea vocile vesele ale desenelor animate. That made my day special.

compliment?

houston către cluj: mai bine îmi plăcea de un incendiu sau de un cutremur mai mic...