Seara târziu, într-un bar. Cineva cunoscut trece pe lângă mine, fără să mă observe. Eu stau cuminte la locul meu. Mai târziu:
- Ei...de când eşti aici ?
- De dinainte de a veni tu.
- Şi cum de nu te-am văzut ?
-Păi...nu sunt neapărat o persoană de remarcat.
-Ei...cum să nu fii ! "Cine e urâta aia cu ochelari de acolo ?", de exemplu...
am 1000 de lacrimi în gât, s-au format acolo. Abia acum două din ele au urcat în ochi.
Un comentariu:
si uite-asa ar trebui sa se transforme cinevaul ala din cunoscut in necunoscut. stiu ca nu te consoleaza cu nimic, dar am avut o seara asemanatoare. doar ca chestia aia n-a fost rostita cu voce tare.
Trimiteți un comentariu