24.3.07

Alt text

vechi, dar tot aşa mi e dor şi acum.

Mi e dor de toate lucrurile care au fost si n o sa mai fie decat in capul asta al meu trist si sarac. Mi e dor de toate mangaierile care nu se vor mai repeta. Mi e dor de musacaua care n o sa mai aiba acelasi gust. Mi e dor de cluburile de rock unde mirosea frumos a transpiratie. Mi e dor de drumurile din noapte, pe jos, de la Polivalenta. Mi e dor sa ma uit dupa el ca dupa un star. Mi e dor sa mai fac o noapte alba dupa Coverdale, desi n as mai putea…sau poate pentru Coverdale…Mi e dor sa am emotii cand sunt pe lista de invitati la Holograf. Mi e dor sa inghit in sec cand ii vad pe Marcel Iures sau pe Andrei Gheorghe. Mai inghit asa numai cand il vad, ei bine, pe Bittman. O pasiune neiertatoare. A lui, pentru cantat. A mea, pentru a l privi cand canta.
Mi e dor de cartile citite pe nerasuflate pe sub patura. Mi e dor sa mi merit miopia. Mi e dor de noptile libere de la mare. Mi e dor de vremurile cand nimeni nu ti compara curul gol cu al celei din noaptea trecuta. Cand erai un curu gol frumos pentru ca erai tanar si vesnic. Mi e dor de jeansii stramti. Mi e dor de tenisii albi. Mi e dor de Baniciu tanar si de Covaci motociclist.
Mi e dor de clasa intai. Mi e dor de foarte bine. Mi e dor de a citi prima si a doua oara Orasul si cainii, Povestasul si Pantaleon si vizitatoarele. Ce emotie, ce sete, ce culoare, ce pledoarii marete mai faceam incercand sa I conving si pe altii ca nu sunt eu habotnica. Ca ei, baietii, scriu bine. Ce mai avocat de 20 de ani aveau Llosa si cu Marquez. Am ajuns la varsta la care,unuia dintre ei, ii citesc autobiografia. Ce de c….
Am ajuns sa ma uit la emisiuni si sa am un zvac, sa ma imbrac sa ma duc pana acolo sa le zic. Mi e dor de timpurile in care ma simteam reprezentata de Vali Sterian. Nu mai trebuia sa ma imbrac la ora asta. Mi e dor de nebuni. Si de mine.
De salbaticia cu care inghiteam o mana intinsa. De ardoarea cu care sarutam un barbat. Pe el, ala. De nesuferirea ciudata cu care ma agatam de el, cand era sa plece.
Mi e dor sa ma mai simt a cuiva.
Plutesc acum printre tot si toate si mai las ici colo cate o aripa. Mai am si cate o impresie ca se lumineaza cerul. Ca vad un zambet adevarat, ca ma bucur de el si l transform in forta viitoare. Mi e dor sa nu mai fi simtit furia asta oarba pe lucrurile care nu se intampla, pe oamenii care nu ma vor pentru ca nu ma inteleg. Mi e dor de celibatul intelectual. Mi e dor sa ma tavaleasca o mie de maini si sa fiu deasupra lor, scandura si gratie si atat de departe. Acum am mana mea si astept sa fiu atinsa doar de ea. Si nu ma mai dau, nu ma mai dau. Ma impiedic pe mine sa uit, sa curg, sa ma duc mai departe. Cu cortul, cu plansul, cu prabusirile, ma tin in loc, tintuita de pamant, de un amor care nu mi apartine. Nu l am furat, doar am intins mana peste curcubeu si l am luat. Mi am ars singura mana, atingandu l. Mi e dor sa am inapoi mainile mele stravezii, fara substanta, fara fiinta, care treceau si, fara sa se stie, atingeau, odihneau, povesteau, racoreau. Mi e dor sa fiu pepsi la Neptun, ceatza la Vama Veche, copil in Biserica Neagra, dimineata la Amfiteatru, zambet incordat la Rasarit, plans existential la Apus, somn strasnic in cort, ness la si cu nisip in fata marii. Mi e dor sa ma simt nevazuta, dar asta nu se mai poate de cand primele maini straine de al mamei mele mi au lasat urme pe piele. Mi e dor sa ma simt exclusa si stranie, mi e dor de privirile stanjenite, mi e tare dor de teze. Mi e dor sa nu stiu nici un secret si sa n am nimic de ascuns, mi e dor sa ma nasc din nou si sa nu mai gresesc, sa nu ma stric iubind, sa nu ma mototlesc tipand si sa nu mai glumesc cu copilul – tot – al mamei mele. Mi e dor si mai incoace sa ma plimb cu autobuzul cu Sabin si sa ne tot conducem unul pe altul acasa. Mi e dor de corbul pe care l am simtit in spate cand mi a zis primul Paul ca nu ma merita. Mi e dor sa nu mai las urme pe zapada, mi e dor de Kiri cand era mica. Mi e dor sa fumez pe ascuns, sa nu ma afle tata si profesorul de muzica, si ce voce buna aveati, domnisoara, ia, tata, kentul, sa nu fumezi tampenii, mi e dor sa nu fi fumat sau macar sa nu fi stiut tata ca fumez sau macar sa nu fi fost de acord sa fumez sau macar sa nu mi dea bani sa fumez sau macar de o bataie strasnica. Nu de o privire, nu de un gest care sa ma alinieze in trecut, tu asta ai fost, fata mea, tu asta ai fost, femeia pe care am iubit o, tu asta ai fost, iluzia de care m am temut, tu asta ai fost, vacantza.
Mai mi e dor – ce exprimare, dar da bine aici, pentru prima oara renuntz si la Academie! – si de lipsa aia crancena de responsabilitati, de starea aia in care stii ca mereu altcineva are grija si ti suporta toate si multele pierderi de memorie, de coerenta, de sentimente, de identitate. Mi e dor sa ma duca pe brate nauca de beata noaptea, mi e dor sa ma trezesc cu capul mare dimineata, mi e dor sa aiba grija de mine la concerte, mi e dor sa fiu gravida. Mi e dor sa vad ochi de copii, mi e dor sa l simt aproape, indiferent de tampeniile pe care le fac, de libertatile pe care mi le iau, de cuvintele pe care le zic, mi e dor sa ma ia valul si sa nu ma mai trezesc, mi e dor sa fiu o femeie normala.

6 comentarii:

vio spunea...

foarte misto, da
(da o comiti neacademic cu cratima, maica, asta n------o vezi?:D)

ana spunea...

ce ai draga cu mine?

Anonim spunea...

Te-ai gandit vreodata ca de fapt ti-e dor de Dumnezeu?!

ana spunea...

NU.

Anonim spunea...

ana draga, m-a impresionat sa stii. foarte foarte frumos

ana spunea...

multumesc. si pe mine...