adică dimineaţă de tot (pe la 2-3) stăteam în stradă în mahatma, ca golanii, simţeam mirosul primăverii şi ne pierdeam în frumuseţea magnoliei. Ei vorbeau de copilăria de pe strada lor, eu mă gândeam la prezent şi la viitor, că nu era şi strada mea. A venit Laura cu tico, de la spital, unde avusese o naştere grea, dar reuşită. Am sporovăit puţin şi cu căldură despre nou venitul în lume. Laura a deschis geamul de la tico şi a lăsat muzica să curgă spre noi şi spre magnolie. Cohen şi cu Chilian, într un amestec febril, care ne a făcut să ne fie dor de mare. A fost mişto. Am scris aici, fiindcă Amalia a zis că sigur vom uita. Uite aşa, ca să nu uităm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu