22.3.07

Cupidon SC SA SRL

Cu această ocazie, vă declar oficial că de azi dimineaţă am intrat (de fapt, recidivat, c am mai făcut o) în rândul ajutoarelor necalificate ale domnului de mai sus (Cupidon, nu ălălalt. Aşadar, mă pun în slujba voastră, a îndrăgostiţilor neputincioşi de limbă română, mă ofer să fiu mesager, curier, transmiţător, conductor, etc, al sentimentelor voastre ştiute, neştiute, vechi sau noi.
Duc flori, mesaje, lacrimi de cleştar sau de corcodil,sar peste bălţi, urc etaje, vorbesc limpede, grăitor şi curgător, mai înlocuiesc pe ici pe colo, unde preopinentul-enta a făcut greşeli sau cacofonii, de emoţie desigur.Mă ofer şi ca umăr de plâns natural, din ăla fără burete, sfătuitor de taină şi purtător de semnificaţii. Am şi idei creative, (deşi celui de azi i am sugerat să mi scrie ceva cu pixu pe mână şi nu prea i a surâs ideea, zău dacă am priceput de ce, că doar nu i zisesem să scrie pe burtă! dar, mă rog, clientu' nostru, stăpânu' nostru) vorbe de duh, sensibiliciuni aparte, fundiţe de vorbe şi inimi de fum (da, pot să scot pe gură, cu ţigara!!!) şi, mă rog, se poate orice-orice se poate. Menţionez că aceste servicii nu costă mult, fiind chiar gratis şi că mi am asumat acest job fiind conştientă de faptul că numai cineva care nu primeşte niciodată flori ştie într adevăr cum să ofere. Veşnicul mesager. Hai, grăbiţi-vă, că se termină primăvara!

4 comentarii:

Fille en Aiguilles spunea...

mda, frumos. preferam un asasin platit, dar merge si-asa. ne vorbim.

Ana spunea...

nu merge emotivonul ala cu limba, ca sa ti o scot.
in fine, stiu c ai scris chestia asta asa, de dragu la cum suna, ma rog, treaba ta.
cine asasineaza pe bani e un prost.
asa ca o sa gasesti mai multi (ranjet aici)

vio spunea...

tu preferi unu care asasineste gratuit?

Ana spunea...

da, sa aiba suflet.
ia nu mai IMI stricati blogu meu de primavara si ganduri bune cu prostii,da ca va sterg acusi. grrrr