CE CIRC MIŞTO !

Mie mi-a plăcut concertul Gogol Bordello, mi s-a părut că a fost făcut cu cap. Începând cu trupele de deschidere, care nu puteau fi mai bine alese, pentru gipsy punk-ul ce avea să urmeze. Nightlosers e o trupă care mi-a transmis bună dispoziţie mereu, dar cu ocazia acestui concert la scenă mare, am remarcat nivelul înalt de profesionalism la care grupul a ajuns, în toţi aceşti ani (ştiu că sună a rom tricolor, dar altcumva să zic nu-mi vine). Jimi El Lako, pe lângă că e un chitarist foarte bun, merge din ce în ce mai zdravăn cu vioara, ( mi s-a părut, pe alocuri, că l-a bătut la fund pe căruntul viorist de la GB) iar integrarea acestui instrument în bluesul ardelenesc marca Nightlosers e totală. Despre Shukar Collective nu ştiu dacă zic prea clar. Am răspuns un firav "Da, poate că aşa o fi" la afirmaţia hotărâtă a prietenei cu care am fost la concert : "Băi, decât manele, mai bine asta, nu ?!". Poate că înţeleg rolul de apropiere culturală între naţiunile conlocuitoare română şi romă pe care şucăreala asta l-ar putea urmări, ( oare ?) dar aproape că mă tem să nu ajungă să mă amuze hartiştii de pe scenă. Orice zâmbet (" noi suntem rom, voi sunteţi vodkă, că sunteţi mai deschişi") înseamnă o capitulare şi îi urmează un "hai, mă, că nu e rău", ceea ce eu nu vreau să se întâmple şi gata. Recitalul Shukar, recunosc, a fost binevenit în deschidere la GB, dar a durat prea mult şi a fost prea uniform, şi cu asta am terminat.
Gogol Bordello a intrat în scenă în forţă şi publicul (măsurat de noi, bătrânii, ironic din ochi, iniţial) i-a primit bine şi a fost pregătit, ( d-aia ţi-am mai zis, Ano, să-ţi sugrumi prejudecăţile) ştiind exact ce urmează să i se dea. Impresia noastră ( eu şi Liviu, doi spectatori aflaţi la un scaun distanţă) a fost că recitalul nu prea s-a legat până pe la jumătate ( "Immigrant Punk") şi nu prea înţelegem de ce. Cel mai uşor ar fi să dăm vina pe sunetul amestecat, care s-a revărsat ca o lavă fierbinte şi tare peste noi, de nu ne mai puteam da seama, în afară de toba mare, vioară şi pe alocuri voce, ce se mai aude. În schimb jumătatea a doua a recitalului şi finalul ( cu mai multe finaluri false, care au înnebunit pe 2 persoane de le ştiu eu) au fost vioaie, explozive chiar, aruncând spectatorii într-o stare de transă cu delir.
N-o zic deloc în nume de rău, dar mie GB mi s-a părut un fel de spectacol de circ pentru adulţi, în care noi, spectatorii, am avut ocazia să ţopăim şi să rânjim cu gura până la urechi, fără să fim nevoiţi să reţinem ceva pentru acasă. Ceea ce, zău, uneori poate fi reconfortant.