La plimbare

Luni întregi mi am uitat darul, acela de a simţi frumuseţi mici. M am lăsat orbită, poate, de una mare. Poate m am lăsat orbită sau poate a fost mare, nu sunt încă bine, să mă gândesc, dar am să fac şi asta într o zi. Dar astăzi am ieşit, aproape liberă de orice tristeţe, la plimbare. Mi a plăcut că am fost cu Kiri, care e în continuare un căţel simpatic, ce face multă lume să zâmbească. Am văzut într un colţ, la o florăreasă, garofiţe mici şi mov, din acelea care răspândesc un parfum ameţitor. În alt colţ, o altă florăreasă atârnase de butică petunii curgătoare, alt parfum ameţitor. Am o slăbiciune pentru flori, ce să i faci.
Strada era aglomerată şi mi a plăcut că nu eram unul din acei şoferi nervoşi, care clacsonează pentru că cineva şi a permis să oprească la trecerea de pietoni. Sau unul din acei şoferi cu privirea pierdută şi goală, asemănătoare cu aceea pe care o au mulţi oameni după ce mănâncă. Nu pricep explicaţia fiziologică, dar cred că prin majoritatea capetelor ataşate la burţi sătule nu trece nici un gând, deci nici un sentiment, deci ...dragostea trece prin stomac ? Am să mă gândesc şi la asta într o zi. Şi la ce gândesc şoferii blocaţi în trafic, în altă zi. Eu în trafic cânt Chasing Cars.
Trotuarele sunt relaxate, oamenii se îndreaptă nu prea convinşi spre marea paradă de 9 mai, care a destabilizat minţile şoferilor cu gândurile pierdute în neant. Un cuplu de vârstă medie comentează cuminte irişii dintr o curte, casa ostentativ restaurată, cu termopane. Un jăndar urmăreşte din privire o tânără frumuşică în ciuda modei care încearcă s o urâţească. Valuri încete de căldură de primăvară înfăşoară toţi oamenii de pe stradă.
Spre Piaţa Romană încep să mă gândesc, în linişte cum, încet, tot oraşul se va acoperi de puncte care zvâcnesc dureros, de steguleţe roşii, de rănile mele. Începând de la aeroport şi până în marginea de sud a oraşului sunt zeci de locuri care sunt în mintea mea puncte de jar. Scrumiera cu picior din aeroport, bulevardul kisselef, bordura din Romană, casa din Romană, strada Mendeleev toată, două farmacii din Amzei, să depăşim Amzei, Biserica Albă, Parcul de la Ateneu, parcul Ioanid, Icoanei, teatrul Bulandra, scările Teatrului Naţional, Motoarele şi Hard'n'Heavy, cartierul Berceni noaptea, cartierul Tei noaptea, Bulevardul Ştefan Cel Mare, intersecţia cu Dorobanţi, Parcul Tineretului şi cine ştie câte altele a uitat mintea, dar sufletul vibrează cu o sută e corzi.
Mă îndrept, tăcută şi puţin tristă, spre Calea Victoriei, întrebându mă ce alţi strigoi iubiţi o să mi răsară în cale. Mă opresc la părculeţul de lângă Muzeul Literaturii, pentru că îmi place şi pentru că Kiri şchioapătă uşor.Mă aşez pe gărduleţul de piatră şi mă sprijin de zid, în vreme ce căţeii parcului (în care nu e voie cu câini!) se obişnuiesc cu cockera. Peste toate amintirile se aşterne o senzaţie proaspătă şi neînchipuit de puternică. Zidul s a dezmorţit de la soare şi acum mă îmbrăţişează călduţ şi ferm, laolaltă cu tot Bucureştiul acesta drag, al meu şi al vostru.