Corespondenţă din Piaţa Enescu

Ora 20.45, in parcarea de la Cina sau, zilele astea, Piata Festivalului.Pe scena pe care ieri o intreaga orchestra a Filarmonicii din Iasi te incalzea intr-o seara tare friguroasa cu “Rhapsody in blue” a lui Gershwin si “West Side story” a lui Bernstein, azi se afla doar doua scaune, doua microfoane, un caiet de versuri, Berti Barbera si Nicu Patoi;dar, serios acuma, de ce altceva mai poti avea nevoie?
Intri in mood cu un blues vioi..care blues?nu conteaza, un blues clasic, soundul e perfect, vocea e perfecta, vremea e perfecta iar tu te legeni pe unde ca o pisica aristocrata;apoi un medley cu fascinantul „Eleanor Rigby” si, da, ei bine, „Billie Jean”, dar chiar si asta suna potrivit aici, astazi..si din nou, in final, Eleanor Rigby...”all the lonely people...” .
Apoi te inmoi cu „Somewhere over the rainbow”, te uiti in jurul tau si vezi oameni imbratisandu-se ca-n prima zi, inchizi ochii si te bucuri de vantul care adie usor, ii deschizi din nou si privesti stelele care palpaie timid, te uiti in jurul tau si vezi zambete visatoare..
Te dinamizezi iarasi cu „Kashmir” care smulge ropote de aplauze de la primele acorduri; iar „Hallelujah” al lui Leonard Cohen, dedicat lui Pittis si murmurat cu un nod in gat de sute de voci, te patrunde pana-n cel mai intunecat si opac colt din sufletul tau de agnostic pana cand ajungi sa te intrebi daca o seara ca asta, petrecuta in locul asta magic si vechi dintre Biblioteca Centrala, Ateneu si Palat si printre atatia oameni cu zambete nostalgice pe buze chiar poate fi o intamplare, un accident al naturii..
Participi cu frenezie la un nesfarsit „Every breath you take”, regreti din nou amarnic ca nu mergi cu fratii tai la Paris sa-i vezi in fine pe cei de la Police reuniti si iti amintesti fugar de vreo iubire obsesiva din liceu, de-acum o vesnicie, cand nici tu, nici ea nu insemnati nimic..
La bis, te bucuri si te simti un val printre sutele de valuri din jurul tau, cu o varianta reggae vesela de „Kingston town” a lui Belafonte;si canti din tot sufletul, cu toata durerea, cu toata dezamagirea, cu toata memoria apasatoare a vietii de 25 de ani si cu tot infimul si resemnatul chistoc de speranta, cuvant cu cuvant, vesnic obsedantul „Perfect day”, imbinat pe final cu „Redemption song”...vom culege ce-am semanat..
Si asa, ca de despartire, special pentru o seara totusi racoroasa de 7 septembrie, „Summer time blues” si ne despartim..

Au trecut asa, nici eu nu stiu cand, o ora si jumatate, in care am uitat de licenta, de tristeti, de dezamagiri, de singuratate, de trecutul dureros si de viitorul incert..Bratele ma ustura din umar pana-n varful degetelor de atatea aplauze iar obrajii ma dor de atatea zambete largi si rasete sincere.Muzica asta m-a invaluit, m-a imbratisat cu dragoste si mi-a tinut de cald, de prezent si de viitor.
Merg prin noapte inapoi spre casa, trec prin dragul meu Ioanid, parca prea mic ca sa-mi cuprinda toate amintirile din el si-mi aduc aminte de marturisirea cat un cantec al unui John Lennon post-Beatles: „Even today, after all this time, I truly believe that all you really need is love..”.
Stiu bine ce va urma maine dimineata-ma voi trezi si-mi voi aduce din nou aminte de licenta, de tristeti, de dezamagiri, de singuratate, de trecutul dureros si de viitorul incert..Dar in noaptea asta imi voi imagina, vorba obsedantului cantec, ca sunt mai bun decat stiu ca sunt;in noaptea asta, pentru scurt timp si pentru prima oara dupa mult timp, sunt fericit;ceea ce va doresc si voua..
Noapte buna!

Mihail Calin

Foto: arhiva Berti Barbera