To the day I was…

Am ascultat albumul o dată şi nu mi-a plăcut. L-am ascultat a doua oară şi m-a atras. L-am ascultat, aşadar, a treia oară. L-am detestat. A patra oară deja mi-era greu să mai disting ceva în mormanul confuz de sentimente pe care mi l-a creat. Apoi cred că
mi-am dat seama de ceva: exact asta era. „Forbidden Drama “ by Byron nu urmăreşte, neapărat, să fie plăcut, aplaudat, cum, desigur, nu-şi poate dori să fie detestat. Nici măcar comercial nu s-a gândit să fie. Este, pur şi simplu, un loc în care cei cinci artişti au aruncat – ca-ntr-un ciudat concurs de paintball la perete – cam tot ce au avut de spus. Ascultând din ce în ce mai insistent albumul chiar am ajuns să mă întreb, cu destulă grijă, dacă n-au aruncat CHIAR cu TOT ce au avut, şi ce vor face pe un, presupus, al doilea album. Doar o clipă, pentru că în rest am căzut în reveria dată de cuplul bass- pian, („Far Away”) am gustat secvenţa de cădere simulată de tobele isterice, („Losing Control”) am plecat la drum lung şi sinuos cu vocea („Crossroads”) şi mi-am însuşit rolul versatil al flautului, folosit, cu încredere şi siguranţă, pe mare parte din album. Mi-au plăcut grozav corurile de voci, brodate în maniera ştiu eu cui, dar foarte binevenite în contextul unui album împărţit, la fel ca o piesă de teatru clasică, în acte. M-a surprins puterea paletei de exprimare, mulţimea de culori găsite pentru a colora doar câteva stări. Nu m-a deranjat firul de cabotinism,
( imperfecţiunea din a capella epilogului, a unei voci pe care o ştim perfectă) menit să dea - culmea !- sinceritate şi senzaţia aceea de lacrimi în glas, greu de obţinut, de altfel. Teatral, în sensul bun, moment.
Locul meu este în actul III al dramei. Finalurile au fost mereu cele care m-au preocupat, obsesiv, încă dinaintea începutului. Cu toate cele nefăcute şi dureroase - „What about drinking water from a waterfall ?”. Cu încercările de regăsire a sinelui –„ We need to sleep ...to fill the whole we are”. Cu luptele aproape pierdute- „ My hopes are about to lose track of me”.Cu realităţi care-ţi depăşesc sistemul de înţelegere – „ The edge of your world is going to crash and disappear”. Cu seninătatea proaspăt aşternută peste pietre...”To the day I went to bury my father”...

Ana M. Călin
ce_stii_tu@yahoo.com