8.11.07

o noapte furtunoasă

Graţie Danei am fost la teatru, la O Noapte Furtunoasă, montată de Gelu Colceag. Este un spectacol volant, care joacă în funcţie de ce săli găseşte libere şi ce program au artiştii. Care sunt Maia Morgentsern )veta( , Medeea Marinescu )ziţa(, Doru Ana )titircă(, George Ivaşcu )chiriac(, Mircea Rusu )Nae( , Gyuri Pascu )Rică Venturiano( şi nu ştiu cine în rolul lui spiridon, da n orice caz era fată, ruşine mie, că m am uitat şi pe afiş.

Probabil că dac aş fi ştiut dinainte distribuţia, poate puţin şi regia, nu m aş prea fi dus. Am fost luată repede, mergi sau ba, mi am scuipat în tricou să nu fie vreo Beatrice Rancea şi am zis da.Adică exact cum se face şi n cazuri mai grave, din care nu mai ai ieşire, ca dintr o sală de spectacol (mă rog, mie mi s a întâmplat ca şi de la un concert talisman să nu pot pleca, că încuiaseră uşile, dar...). Îmi fac “mia” culpa, vorba maestrului Bănică jr., (cum, numai eu am fost bolnavă vineri seară şi m am uitat la Dansez pentru tine să văd, ăia cum dreq fac rating ?) pentru post prejudecăţi, pentru că spectacolul a fost bun. Eu făceam nazuri la M.M., care mi s a părut că n ultimul timp se întrecea pe sine în cabotinism, la George Ivaşcu, răsuflat cu feţişoara i angelică, de atâtea schetchuri de televiziune, poate şi la Mircea Rusu, fratele întru teatralul ,în sensul nasol, al lui Marius Bodochi. Iar pe dl. Gelu Colceag l am cam ocolit cam de pe vremea când urmăream cu nesaţ câte 14 spectacole pe lună la Nottara, cu Păguboşii. Nu m am gândit niciodată că nu era dânsul de vină că m am îndrăgostit eu de George Alexandru...

Ca de fiecare dată când, C. a observat, mă lasă cheful de scris exact în mijlocul subiectului, continuu la liniuţă.

- Veta – cu o notă isterică, dar trecând prin foarte multe stări – majoritatea false, ceea ce face din ea o femeie în toată puterea cuvântului, şi nu s misogină – afişând o sexualitate fanată de nesigură ce a fost, şi a găsit în M.M. o interpretă grozavă. E şi femeia soldat, şi pisicuţa dând din şolduri cu glas moale, şi femeia căreia nu i ar trebui, dar nu i strică unul în plus. Dragostea chinuită pe care i o poartă lui Chiriac reiese cu claritate din toate scenele directe. Dialogul de pe scară, ea sus- el jos, (mi aduce mereu aminte de La Medeleni vorba asta) jelania de la capul „mortului” cu capul pe lighean şi finalul în care ii explică lui Chiriac ce e, ce e, sunt savuroase. Îi atribui de drept cuvânt adjectivul, deşi ar mai putea fi folosit mai jos. Iar vânătaia de la ochi e o chestie discutabilă, eu mi am tradus o văzând cum calcă pe lopată....
- Titircă – Doru Ana a fost pentru mine o revelaţie. L am văzut foarte puţin în teatru şi, după cum l am văzut în film, eram puţin convinsă că are ce căuta...acolo. Titircă, în viziunea lui Colceag, l a prins perfect. A făcut un rol autentic, de ticălos prost bonom. Afişând o falsă gentileţe faţă de doamna casei, dându se semi doct, când de fapt e un analfabet, urlând după onoarea nereperată doar fiindcă avea spectatori, pe Nae şi Chiriac. P afară e vopsit gardul sau cel puţin aşa am înţeles eu.
- Chiriac – dată fiind diferenţa – comică- de statură dintre iapa Morgenstern şi ştrumful Ivaşcu, s a găsit o notă pentru punerea ei în scenă. Tot comică, evident. Avem un Chiriac mânios nevoie mare de faţă cu Titircă, faţă de a cărui onoare consimte mai mult sau mai puţin ipocrit – în fond, el se află tot timpul în poziţia de stăpân al inimii femeii. Dar avem un Chiriac debil, fricos, care se ascunde după canapea când aude strigăt de Titircă, şi nu pricepe cum simpla replică „ Vezi tu cuţitul ăsta ? “ (citat inexact, la ora asta trebuia să dorm!) nu i provoacă Vetei căderi în genunchi. Se hotărăşte cu greu să şi taie o buca’ de venă, într o situaţie în care Romeo and Juliet s ar fi aruncat la unison din avion. Face pe bărbatul când i se dă ocazia, dar preferă poala moale a Vetei, când Titircă e în rond, şi doarme liniştit, ştiind că femeia îl va trezi. Onoarea lui rămâne nereperată până la final.
- Nae- preţios şi sferto-doct, el pare să ştie tot ce se petrece. Are un ton insinuant, deşi abia la sfârşit remarcă mâna lui Chiriac pe crupa Vetei. Citeşte cum numai un elev nepriceput o mai face în clasa a II-a şi nu pricepe nimic din citit, decât că se combate cu el. El şi cu Titircă, arivişti de gradul I, găsesc, cu inocenţă ipocrită, că e corect ca cine suge sângele poporului, să plătească. Asta în condiţiile în care toţi 3 sunt în stare să l scoată la izirgiţ pe amărâtul cu lingoare, de care până şi Veta cea rănită ştia că e cu adevărat bolnav.
- Spiridon este marea găselniţă a piesei. Un gând fugar, de la începutul primului lui monolog, m a făcut să l asemăn cu Puc cel din Shakespeare. Palmele şi suldămile lui Titircă au făcut acest mic animal mai deştept. Ştie cum să se descurce şi să i ciupească, necreştineşte, pe cei aflaţi la ananghie sentimentală (vezi Ziţa, Rică). El ştie într adevăr tot ce se petrece în curtea stăpânului, dar cum îi e mai cald aşa, preferă să colcoşească aventura. Pe tonul său nazal, uneori uşor neinteligibil, o învaţă pe Ziţa să şi frazeze corect episola de la Rică, în timp ce aceasta o citeşte cu voce tare – „O, Aurora...păi eu sunt Ziţa!!!”. Putem fi siguri, astfel, c a citit o înainte de a i o înmâna angelului. În timpul primul său monolog, în sală mirosea vag a marijuana, off comment.
- Ziţa – ca orice tânără, e preocupată de amor, cu o vagă nuanţă de materialism sentimental. Superficialitatea ei este una pusă în pagină cu o măiestrie care te face, aproape, s o deteşti. Adică la asta se dau junii frumoşi de la Vocea Patriotului Naţionale ? Momentul de forţă este la citirea epistolei venturiene, la care pretenţiile ei de domnişoară jună cultivată pălesc în faţa cruntei realităţi. Ucenicul mahalagiu Spiridon o ajută să citească cu accentele corecte, aşa încât tânăra să nu înţeleagă alte drăcii ! Nuanţă confirmată, de altfel, şi de textul original (citat aproximativ) „dar ce, ţaţo, noi mergem la Union pentru comedie...mergem şi noi să mai vedem lumea”- fapt pe care l întâlneşti la tot pasul astăzi. În rest, cred că se potrivea mai bine cu pastramagiul...
- Rică Venturiano –iarăşi stau şi mă întreb dacă Regizorul nu a conturat cumva cu intenţie un personaj mai slab. Singurele lui tresăriri de personalitate sunt atunci când se teme c ar putea fi omorât în bătaie de Titircă &co şi când aude formula blestemată „ consimt amândoi şi vor să şi pună pirostriile”, la care ar fugi mâncând pământul, dacă două braţe grele nu l ar ţintui pe scaun. Astfel, el scheaună „ familia e celula de bază”, vrând nevrând, că asta i treaba. Ascuns în dulap, el răspunde la ciocănituri cu OCUPAT, şi i ia ceva timp până se prinde că, deşi în casa şi dulapul altuia, e de bine. Fanfaron şi neformat, nu reacţionează la zbânţuielile din pept ale coanei Veta, care deşi ar fi vrut să l facă scăpat, ca să n aibă dureri de cap cu loialul Chiriac, parcă parcă...l ar fi rezolvat.

Toate liniuţele duc spe Regizor. Pălăria jos, domnule Colceag ! Şi tichia de sub ea, Danei, că m a luat prea repede ca să spun nu, cum sper să nu mi se întâmple des.

3 comentarii:

MeSSeR spunea...

Ăia cu "Dansez pentru tine" adaugă valoare by default, prin simpla asociere cu brand-ul lor. Au pornit cum trebuie, au continuat cum se cuvine. Că acum e inerţie, oboseală sau kitsch chiar nu mai contează. Şi "Ultima" de s-ar numi...
La alţii e viţăvercea, cum ar spune nenea Iancu şi ca să nu fiu total off-topic :)

ana spunea...

asa o fi, messer, si n ai idee cat ma oftic:)

Teona spunea...

Spiridon a fost jucat probabil de Ioana Calota. :)