Făcută de tata

Kiri stă foarte rar la pozat. Nici acuma n ar fi stat, dar dormea.

Hei, tramvai...

Elevii mei dau BAC-ul. Dintre ei, Nana a luat 10 la Ro oral, 10 la engleză oral şi cică s a descurcat bine şi la română scris, la tradiţionalismul lui Manolescu. Baftă tuturor şi vă pupă cu drag
ana

Despărţire de gradul 2

Azi m am întâlnit cu o fantomă.
- Ce mai faci, m a întrebat extrem de politicoasă.
- Acum sau în general ? (sunt o persoană căreia îi place să răspundă foarte precis la ceea ce e întrebată, pentru că altfel încep să divaghez, să întind, poate chiar să mă plâng…ei, vedeţi ?)
- ...în general, răspunse ea uşor circumpspectă, dându-se, tot uşor, înapoi ( folosesc uşor pentru că fantomele nu au paşi).
- A, păi în general fac bine, am răspuns eu, uşurată că nu trebuie să i spun cum în momentul în care mi a răsărit în drum mi a venit să vomit.
- Ah, făcu sfioasă, atunci să înţeleg că nu te poţi obişnui să mă revezi.
- Nu prea, am admis eu încurcată, ciufulită, transpirată şi albă ca moartea, cu conştiinţa faptului că voma îmi urcă din nou în gât.
- Palidă ca moartea ai spus, scuză mă, ai gândit ? surâse ea, mie mi se pare că, pe lângă mine, arăţi foarte bine.
- Daaa ? am intonat eu sfârşită, fără ca restul fiselor să cadă.
- Da. Şi nu mai mânca repede, că poate de aia îţi vine să vomiţi. Eu, după cum ştii, nu am şi n am avut niciodată vreo vină pentru ceea ce simţi tu. Eu, de fapt, nici nu sunt aici. Era doar o vizită de curtoazie.

Clisee

Ma innebunesc dupa clisee. M am gandit sa scriu un articol despre ele, dar asta numai dupa ce voi aduna mai multe. Va prezint deocamdata aici 3 clisee din zona concerte/spectacole/tv. Sariti si voi, acolo, cu un ajutor, pentru documentare!

- vor canta si ne vor incanta
- atmosfera e incendiara
- este o adevarata desfasurare de forte.

Astept...

Un festival al bunelor intenţii

N-a fost ăsta cel mai reuşit festival la care am ajuns vreodată, şi asta din multe motive. Chiar dacă mi s-a părut că Events a ales un loc bun (şi virgin) pentru desfăşurare, mă gândesc la bucureştenii care n-au avut cu ce pleca acasă în cele două nopţi. Căldura insuportabilă i-a făcut pe spectatori să nu apară la orele amiezii pe insulă, aşa că trupele româneşti au avut prestaţii simbolice (aşa am renunţat şi eu la Grimus, AB4, Vama, Viţa). Iar când spectatorii au apărut, au fost apatici până spre înserare când, odată cu capetele de afiş, au început să poată şi respira. Nici preţurile piperate la apă, bere şi băutura sponsor nu i-au ajutat prea mult, iar facilităţile oferite erau destul de tricky: la cooling tent aveai voie dacă erai student şi lucrai, pentru acces la net trebuia să aduci două pahare goale, ( pe care tocmai le aruncaseşi,eventual) iar balonul s-a ridicat de la pământ numai în virtutea unei promoţii rămase necunoscute mie până azi.
Nu mă bag în Pussycat Dolls şi Macy Gray, că nu ascult din zonele alea, deci n-am fost. Am auzit totuşi de la mulţi că cea de pe urmă ar fi avut un recital foarte bun. La Prodigy n-am stat, dar cred că la ei a fost insula aproape plină şi nu mă îndoiesc că au avut reacţii excelente, la cât de nerăbdătoare venea lumea când eu plecam.
Iar de la rock am văzut aşa: Kumm, când eram încă la intrare. Solistul lor n-a prins o zi bună. Z.O.B. –mă bucur să-i văd, chiar dacă din ce în ce mai rar, deşi mi se pare că dau semne de îmbătrânire, păcat. Iris- rămâne, indiferent de cronicarii muzicali şi căldura de afară, cea mai iubită trupă românească punct. Backyard Babies –îmi pare rău pentru trupa asta, dar n-am reţinut decât titlul albumului lor nou, care e prea lung ca să-mi mănânce semnele. În rest, o plictisealăăăă... The Rasmus – foarte buni şi activi, chiar dacă bănuiesc că s-au simţit pe scenă ca nişte husky băgaţi într-un cazan cu smoală (sunt finlandezi). Nu cred c-au conştientizat palma e care ne-au aplicat-o cu cele câteva acorduri de O-Zone presented as „a local famous song”. Şi remarca lui Ian Astbury, de la The Cult, precum că, deşi noi n-am auzit, probabil, de trupa lui, aceasta are chiar şi un cântec nou ( „ I Assassin”, care e ok ) a durut. Inacceptabilă bruiarea instalaţiei de sunet de către un post de radio şi lipsa lui „Painted On My Heart” şi cam atât. Mă întorc la Bodhii Blvd, nişte necunoscuţi austrieci care mi-au plăcut, cu excepţia vocalului. Un bluesuleţ curat, aerisit, numai bun de ascultat într-un club. La Oliveri şi Ill Nino au fost nişte probleme cu sunetul (sau nişte sunetişti slabi) care i-au făcut să sune ca dintr-un dulap. Doar din spatele cortului cu băuturi am putut savura ritmurile cu aromă braziliană ale „copiilor Sepulturei”, cum i-a numit cineva pe Ill Nino..
Acum puteţi să aruncaţi la gunoi toate cuvintele mai puţin bune pe care le-aţi citit până aici. Marea bucurie pe care organizatorii au făcut-o celor 2-3000 de fani Incubus de pe insulă fac ca greşelile să dispară într-o clipită. Un recital cristal din punct de vedere sunet, cu un Brandon Boyd superb, care a preferat să rămână rezervat în declaraţii, (n-am auzit nici un „ we love you, Romania”, slavă Domnului) dar care a cântat cu un patos – fie el şi melancolic – greu de egalat. Îngânate de miile de voci, „Anna Molly”, „Love Hurts” sau “Wish You Were Here” s-au revărsat bogat, clar şi splendid în noapte. Am avut şansa să vedem ieftin o trupă solidă a anului 2007, cu o prezenţă scenică eclatantă şi ultramodernă. Şi dacă ar fi doar pentru asta, mă bucur că a fost CokeLive Festival, ediţia întâi.

Ana M. Călin
Foto: Dan Ioan Milu

Paradoxu Limanu

Duminică după amiaza s a pus pe o ploaie în 2 Mai...din aceea care întunecă cerul, face bălţi şi pe urmă inundaţie. Ploua deja bine când, de pe verandă, am văzut tractorul cu cisternă, condus mândru de 2 săteni ce scuipau afară din cabină cojile de la seminţe. Ce făceau ei ? Udau drumurile neasfaltate din sat, să nu se ridice praful !!!

Leapşa pe cărţi

Acum am citit blog-ul lui Vio şi văzui că am primit şi eu o leapşă !!! Bine, mai am una de la Liviu, dar n am apucat să mă apuc să scriu texte de autori, că e vară... În schimb, sunt atât de încântată de asta, că mă apuc să răspund la ea acuma, chiar dacă întârzii la serviciu (unde, pentru cine ştie cât timp, n o să am NET)... So:

1)Ce carte nu ai împrumuta şi de ce ?
Nu pricep dacă e vorba să împrumut eu de la cineva sau eu pe cineva, aşa că răspund la ambele. N-aş împrumuta eu cuiva o carte care nu e a mea, ci împrumutată, în special cărţile lui tata, care e convins că pe ce pun mâna stric oricum. Şi în principiu nu prea împrumut cărţi de la oameni care ţin prea mult la forma lor perfectă, preferând ca a lor carte să arate ca şi cum n ar fi fost citită.

2)Ce carte nu ai recomanda şi de ce ?

Orice carte care mie nu mi a plăcut, deşi există şi varianta "ţie s ar putea să ţi placă".

3) Ce carte nu ai citi niciodată ?

Orice carte cu reţete de succes în viaţă. Şi cărţi de genul " Ghidul supravieţuitorului pe munte", fiindcă eu nu merg la Munte. Am primit aşa ceva de ziua mea şi am clipit încurcată neştiind ce să zic, mulţumesc sau du te naibii de nebună, mai ales că cerusem în mod expres o altă carte ! Imagine my face !

4) Ce carte nu ai cumpăra niciodată şi de ce ?
Asta mi e greu să spun. În afară de prejudecăţile clasice, nu pot decât să mă hotărăsc pe moment că n aş cumpăra niciodată o anumită carte.

5) Ce carte nu ai scrie niciodată şi de ce ?
O carte de poezii.

6) Care ar fi prima carte pe care ai da o, întru citire, copiilor tăi ?
Dacă aş mai avea o, Beţişorul năzdrăvan.

7) Care a fost cartea copilăriei tale ?
La Medeleni de Ionel Teodoreanu. Şi poeziile lui Topîrceanu plus Povestirile Sf. Sisoie.

8) Cartea pe care ai făcut o cadou ultima dată, ai citit o ?
Da. Povestea târfelor mele triste.

9) Ce carte ţi a marcat felul de a fi ?
Foarte greu de răspuns, nu mi dau seama cum şi cât am fost marcată de cărţile pe care le am citit. Să zicem că am fost marcată (fizic, în sensul că dormeam tot timpul în timp ce şi după ce am citit o, un somn greu, letargic) de Haruki Murakami - La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor.

10) Ce carte pe care ai citit o ai lua după tine pe o insulă pustie ?
Tot ce am citit de Murakami, în afară de Sputnik, Fiul cuvintelor a lui Iris Murdoch, Pantaleon şi vizitatoarele de Llosa ( sau nu, tot ce am citit de Llosa şi Maquez, ce să mai...) şi... nuvelele lui Sebastian şi Bal mascat de Teodoreanu. Aş renunţa la alte chestii din bagaj, chiar din cele mai importante.

11) Ce carte pe care nu ai citit o ai risca s o iei cu tine pe o insulă pustie ?
Mai bine niciuna, decât să mă enervez că am cărat o. Nu ştiu, vreun Rushdie, ceva.

12) Cum se numeşte cartea pe care ai citit o de cele mai multe ori ?
Elefantul a dispărut - nuvele de Murakami. Şi Bal mascat, de Ionel Teodoreanu.

13) Numeşte o carte plictisitoare.
Nu găsesc una neapărat, am trecut prin mai multe. Bine, "Peştera" de Saramago. Şi nu atât plictisitoare, cât încâlcită, bolovănită, grea la citit. Mă rog, sper s o termin cincinalul ăsta.

14)Numeşte o carte pe care ai început o, dar n ai terminat o.
Păi..."Peştera" de Saramago...şi încă ceva de Andrei Codrescu (?)

15)Povesteşte cum cumperi o carte
Din librărie( la târguri mă cam enervez, nu mi place aglomeraţia şi debandada standurilor). Mă duc şi stau cam o oră, timp în care mă uit prin diferite cărţi şi apoi hotărăsc care mi trebuie. Nu cumpăr după recenzii, n am găsit, ca la film, un critic cu ale cărui păreri să mă potrivesc, (Andrei Gorzo) aşa că le iau după capul meu.

16)La ce renunţi ca să cumperi o carte ?
La multe alte lucruri, care mi se par mai puţin importante. De exemplu, dacă am bani fie de o fustă, fie de o carte, sigur voi lua cartea.

17) La ce nu renunţi ca să cumperi o carte ?
Dacă mă duc să mi iau bilet la Tori Amos şi găsesc o carte, şi n am bani de amândouă, o să iau biletul şi pe urmă mă întorc după carte. *

18) Cărţile cărei edituri îţi plac cel mai mult ?
Nu am o editură preferată.

19) Cât timp a trecut de când ţi ai cumpărat ultima carte ?
Habar n am, dar destul de mult. Am tot primit sau am vânat colecţia fratelui meu, din lipsă de timp şi loc de parcare.

20) Ce carte ai împrumutat ultima dată ?
Două de Costel Baboş. Nu prea geniale, a doua nici n am mai citit o.

21) Câţi ţărani au participat la Răscoala din 1907 ?
Cred că nu vorbeşti serios !

22)Scriitorul român preferat.
Mircea Cărtărescu, actual. Mihail Sebastian, Ion Agârbiceanu.

23) Scriitorul străin preferat.
Marquez, Llosa, Murakami, Saramago, Jerome K. Jerome, Iris Murdoch Isabel Allende.

24) Ecranizarea cărei cărţi ţi ai dori s o vezi ?
Dragostea în vremea holerei.

25) Numeşte o carte a cărei ecranizare ţi a plăcut mai mult decât romanul în sine.
Pacientul Englez.

26) Numeşte o carte bună cu o ecranizare proastă.
Parfumul de Suskind

27)Numeşte un blogger pe care l citeşti cu plăcere.
Liviu, Andreanum, (şi mutsunaki) gavagai, vio.

28)Numeşte un blogger pe care ai vrea să l cunoşti.
Nu mă omor după acest tip de interacţiune.

29) Ce cântăreţ/trupă ţi ar plăcea să cânte în România ?
U2, Eric Clapton, Snow Patrol, Keane, Coldplay, mai mulţi, ce mai...

30) Numeşte întrebarea care ţi place cel mai mult - nu dintre acestea, în general.

"Când ne vedem ?".

Să o ia andreanum şi selkia, dacă vor.

* o chestie ipotetică, din păcate umblu cu toţi banii la mine, aşa că îi fac praf pe te miri ce.

Unde la mare e cald

Am fost la mare şi am zăcut, liniştită, într o curte plină de umbră, de flori şi de oameni buni. Acuma m am întors într un oraş topit, amorţit, prostit de căldură, în care singurele semne de viaţă se văd dimineaţa.
Aseară la mare a plouat puternic, am stat pe verandă şi am jucat remy. Dimineaţă soarele era spălat pe faţă şi dulce ca un copil. Trei ore mai târziu, în Bucureşti, era un dragon cu limbi ucigaşe de foc. Unde e salvarea ?

păi

să ştiţi că doar weekend-ul ăsta mai am bani să plec la mare. adică din luna asta.

ele

Am fi putut să colorăm.
Să facem macii violeţi,
Şi caii verzi de pe pereţi
Să-i transformăm.
În stele.
Am fi putut să procreăm
Să-i facem dorului tripleţi,
O fată şi-ncă doi băieţi
Şi să luptăm.
Cu iele.
Am fi putut să combinăm.
Să facem cinci din două vieţi
Să umplem lumea de profeţi
Şi să schimbăm
Inele.
Dar n-am putut să aşteptăm
Nici macii, nici tripleţii,
Nici violet, nici cai, nici doi,
Nici fata, nici băieţii,
Nici stele sau pereţi sau cinci,
Nici verzi, nici dor, nici iele,
Iar lumea, goală de profeţi,
O umplem.
Cu ulcele.

Însă dragostea de Cargo...

Mi-a zis un prieten pe mess că discul Cargo „XXII” sună de parcă „ Cargo s-a apucat să cânte cover-uri după Cargo”. În loc să-mi sune rău, mie chestia asta mi-a sunat foarte bine, dar îmi dau seama că trebuie să-mi încep articolul cu o somaţie: dacă eşti un fan de Cargo încremenit în proiect şi timp, care nu acceptă reinterpretări, dacă nu prea pricepi ideea de re.inventează-te, mai bine nu asculta acest album.
O să pierzi, totuşi, vreo 3 ani de muncă asiduă, în care se întrevăd foarte bine stările pe care le-a traversat fiecare din membrii grupului care a reuşit ca, dintr-un best of, să facă un disc nou în proporţie de 85%.
Nu-l asculta, fiindcă te vor şoca prelucrările după „Ana” ( aproape electronică) sau
„ Astăzi şi mâine”, (cea care ne-a plăcut tuturor atât de mult întotdeauna şi care acum e altă piesă! ) de la „Erata”, care s-a transformat, aparent, într-o glumă de studio, până la „Ploaia”. Ultima a schimbat sentimentul acela greu, dar simplu, de om care bea în birt ca să-şi uite supărarea, pe un sentiment mai uşor, de cântec despre o fostă iubită, pe care-l cânţi cu gaşca, cu chitarele, pe munte. Din punctul meu de vedere, cea mai şocantă transformare de pe disc. Şi cea mai intensă dovadă de (vai) maturitate, în general.
N-o să-ţi placă discul, fiindcă nu mai e atâta loc de dat din cap şi făcut pogo pe el. Sunt prea multe sincope şi întoarceri care-ţi rup ritmul şi prea multe coruri, care îndulcesc ascuţişurile pieselor. Dar o să pierzi ocazia de a observa evoluţia uriaşă de sound şi tehnică a secţiei ritmice, (Tavi Pilan/ tobe, Alin Achim/ bas) împletită cu autenticitatea pe care melosul Cargo a avut-o întotdeauna datorită acelui ton specific de chitară, promovat de Adrian Bărar. Şi o să ratezi vocea care poate să facă ce vrea , de la operă la reggae, a lui Adrian Igrişan.
Întru totul, e un disc pe care dacă nu-l asculţi sau dacă nu-l asculţi îndelung n-o să poţi să te gândeşti (îndelung şi serios) dacă-ţi place sau nu, de ce şi ce îţi place sau nu. Şi n-o să poţi avea acel sentiment care se iveşte din ce în ce mai rar în viaţa ta: acela de surprindere totală.

Sfera- Şapte minuni

Iată piesa, ce părere aveţi ?

Get this widget | Share | Track details

Fantezie

Băi, dragelor şi dragilor. Ţin să vă anunţ că, pentru că îmi lipsea (încă) o ocupaţie, m am apucat să produc o trupă de muzică.

Dacă răspundeţi corect la următoarele întrebări simpluţe, veţi afla cum se numeşte trupa şi primul ei single.

Iar în curând, vă spun io când, o să începeţi s o auziţi la radieu (pe trupă) şi, cu ajutorul lui Liviu, o s o postez şi aici (pe piesă !!!). Şi io crez că am şi un solistu frumuşeeeel.

Ţineţi ne pumniiiiii !!!

ÎNTREBĂRI

Câte culori sunt în curcubeu ?
Grădinile suspendate ale Semiramidei sunt una dintre...
Ce formă geometrică are globul de cristal în care se giceşte viitorul ?

Vrei vară, vară îţi dau...

E vară aşa că bloggeriţa din mine n are nici un chef de nimic altceva decât de mare. Asta înseamnă că n am chef inclusiv de blog.
Aşa că mi l iau pe Samuel şi ne cărăm la mare.

UN FESTIVAL CULTURAL

Mă bucur că în anul în care Sibiul este capitală culturală europeană avem acolo şi un festival de rock pe măsură. Organizatorii săi au reuşit să alcătuiască o distribuţie foarte solidă, formată aproape 100% din trupe vii, care au un cuvânt de spus şi în acest 2007. Sunt trupe care dau o unitate stilistică şi de imagine Festivalului Artmania, care va deveni cu siguranţă un punct de referinţă pe harta festivalurilor de rock din Europa.
Porţile festivalului se vor deschide în forţă vineri , 15 iunie, cu Altar, care a revenit anul trecut cu un material nou (  “Atitudine” ) de pe care are deja două single-uri dotate cu videoclip. Urmează veteranii de la Celelalte Cuvinte, o trupă atât de iubită de către spectatorii români, încât îşi permite să facă aproape orice pe scenă. Seara continuă cu Haggard,o trupă muncheneză care se potriveşte mănuşă cu atmosfera medievală a Hermannstadt-ului şi care este în prag de lansare cu LP-ul“ Tales From Ithiria” . Britanicii de la Anathema închid seara de vineri, dar marea surpriză din partea lor vine de-abia duminică, când Vincent Cavanagh şi Daniel Cavanagh vor susţine un concert acustic în compania fostului membru Anathema, Duncan Patterson.
Sâmbătă, seara este deschisă de Cargo, trupă care aniversează 22 de ani de existenţă printr-un album best of, cu piese reeditate la timpul prezent. Le urmează finlandezii de la Tarot, care vin la întâlnirea cu publicul sibian echipaţi cu cel mai recent album al lor (  “Crows Fly Back”  -2006 ). Cred că unul din cele mai aşteptate recitaluri este al celor de la The Gathering, trupa olandeză care a traversat tărâmul gothic pentru a ajunge în anii 2000 la o binemeritată stabilitate pe domeniul rockul-ui progresiv-alternativ. Beneficiind de prezenţa scânteietoare a solistei Anneke van Giersbergen şi de un material discografic proaspăt, (“Home” -2006) The Gathering ar trebui să fie una din revelaţiile festivalului. Cu surle şi trîmbiţe încheie seara capul de afiş al Artmania, olandezii Within Temptation, un succes comercial al ultimilor trei ani, care aduc, de asemenea, la Sibiu, un album foarte nou, (“The Heart Of Everything”) lansat în luna martie a acestui an, dar şi o producţie serioasă ( cei care au avut ocazia să vadă dvd-ul “The Silent Force Tour” ştiu de ce). Seara a treia aparţine aproape în întregime trupelor româneşti, a căror chintă e spartă doar de After Forever, care cântă la Sibiu albumul omonim, de producţie 2007. Primii intră în scenă clujenii de la Luna Amară, urmaţi de Viţa de Vie, care nu va pierde ocazia de a prezenta noul lor  “Egon”, proaspăt lansat. Seara şi festivalul vor fi închise cum se cuvine de steaua Iris, probabil în continuare posesoarea celui mai iubit vocal român, Cristi Minculescu. Dacă mai punem la socoteală şi lansarea cărţii “Once Upon A Wish”  în prezenţa basistului Nightwish Marco Hietala, Artmania Festival ediţia a II-a este o gală culturală de rock în toată puterea cuvântului.

Rugăminte de duminică

Drăguţă Doamne, tocmai am schimbat florile mele din vase mai mici în vase mai mari, am schimbat pământul şi aşa. Feriga mare are un pui mic, care a ajuns şi el într un văsuţ. De asemenea, de ieri, am o nouă baby plant, fix ca aceea pe care prostia mea a omorât o astă vară, tocmai când se făcuse mare şi cu frunzele cărnoase. Dă, drăguţă, să trăiască toate şi să le meargă bine, că al'fel să ştii că mă îngălbenesc şi eu.

CALIFORNIA DREAMIN' by Cristian Nemescu

Aseară de la 17:45 am văzut California Dreamin'. Cu încă 3 prieteni de vârste diferite, pregătiri diferite, grade diferite (mai bine zis, deosebite) de înţelegere şi sensibilitate. Ne a plăcut mult la toţi. E bine condus şi, deşi e cam lunguţ ( cred c a fost lăsat aşa, nu s a mai intervenit pe el după nefericitul moment din vara trecută) nu am avut senzaţia că mă plictisesc decât vreo 15 minute din cele 155. Actorii joacă foc –uite ce bine e s o vezi pe Maria Dinulescu într un rol din care i se şi cere ceva, altfel rămânean cu impresia că e o frumuşică din Vocea inimii cu Ioan Isaiu (bleah scurt) . La Răzvan Vasilescu m aşteptam să joace ok, e şi genul lui de rol, în schimb mă gândeam cu groază că, din nou, privirea dispreţuitoare şi arogantă, buzele strânse şi atitudinea de american (când n a fost latino lover) feroce ale lui Armand Assante o să arate ca nuca n film. Ei bine, Cristian Nemescu a reuşit să transforme dispreţul într o continuă stupefacţie, iar aroganţa în disperarea celui legat de mâini şi de picioare. Feroce mai e Assante un pic, (nu numai în scena în care se întreabă dacă să l împuşte în cap pe şefu’ gării unde s au blocat echipamentele NATO) dar în rest el redă foarte bine disperarea şi năuceala omului venit dintr un sistem normal, într o ţară anormală (citat aprox. din discuţia de după film ). Dacă mai adăugăm la toate astea că e şi soldat -adică tributar unui set de reguli foarte clare – vă daţi seama ce mică tragedie e în sufletul căpitanului Jones, blocat în gara Căpâlniţa de un şef de gară mare mahăr, pentru că n are docomente de vamă pentru echipamentul „strict secret” pe care l transportă prin România.
Restul balamucului (care mie mi s a părut cam forţat, totuşi, spre final) provine din, evident, aşteptarea de 40 de ani a românilor, să vină americanii. Chiar dacă n au nici măcar 18, fetele din Căpâlniţa miros imediat “the opportunity” şi se dedau la fuste scurte şi priviri languroase (savuroase momentele lui Andi Vasluianu, interpretând un soldat român care a primit cadou de la unul din omologi o uniformă americană, şi pe care, crezându l american, sar 2 fete, nu una !). Primarul vrea înfrăţirea Căpâlniţei cu oraşul căpitanului american, iar muncitorii de la fabrică fac grevă. Un talmeş balmeş românesc în faţa căruia aş pune mâinile la ochi, dacă nu mi ar fi atât de drag şi dacă n ar fi iscat şi descris cu atâta, în fond, simpatie şi înţelegere.