Cap sau pajură

În numărul trecut îi căinam pe artiştii nevoiţi să afişeze o figură surâzătoare în zeci de mii de poze. Astăzi m-am gândit că n-ar strica să aruncăm o privire şi celeilalte feţe a monedei. Cea de la atingerea căreia ţi se ia poleiala pe degete.
În marea lor majoritate, artiştii sunt nişte fiinţe insuportabil de răsfăţate, pline de toane şi pretenţii. "Ei gândesc că nu-s născuţi, ci de sus din Cer căzuţi", zice, aproximativ, un vers din Celelalte Cuvinte, şi tare bine li se potriveşte artiştilor.
Citesc deseori în reviste că nu ştiu care şanteuză a cerut în cabină şase vase cu câte o duzină de trandafiri albi, cincisprezece prosoape albe cu dublă dungă bordo sau veselă de cristal.De câte ori dau cu ochii de aşa ceva mă întreb dacă stă marea cântăreaţă să numere trandafirii sau prosoapele. Şi mă mai întreb, dacă i s-ar pune aşa, la mişto, mai puţine, oare ar putea asta dăuna calităţii recitalului de pe scenă ?Cred că nu, deşi nici un organizator de concerte nu ar încerca, Doamne fereşte, vreo astfel de poantă.
Se întâmplă uneori ca artistul să nu fie de acord să fie filmat sau fotografiat înainte, în timpul sau după concert. Mă rog, e dreptul şi înţelegerea lui cu promoterul. Dar când artistul este de acord să-şi pună imaginea la bătaie, însă cu condiţia ca fotografiile să fie făcute din spatele sălii, de sub scena de 3 metri înălţime sau dintr-un colţ din spatele ei, iar filmat la interviu vrea să fie numai de la 5 metri distanţă, evident fără să poţi strânge cadrul deloc, (adică se filmează sub pază, stimabililor, am păţit-o la Bryan Adams, de exemplu) atunci zău că nu mai înţeleg de ce a mai fost de acord. Doar ca să facă viaţa celor din media un chin, dar să nu zică nu ? O fi aşa cum am auzit că fac unii artişti când nu vor să accepte un contract: nu refuză, dar cer o sumă exorbitantă. Mare le e uneori mirarea (şi mare e şi prostia celorlalţi) să vadă că o şi primesc.
Astea însă sunt jocuri de-a v-aţi ascunselea cu marele public, de multe ori puse la punct de industrie. Mai greu se cumpără discul unui artist care umblă cu metroul, mai uşor al unuia care se înconjoară de fiţe, pentru că oamenii tânjesc după strălucire, faimă şi diamante şi, punând mâna pe un disc sau mergând la un concert, îşi imaginează (greşit) că pot astfel păşi măcar pentru puţin timp în acea lume de vis. Se creează astfel un cerc vicios. Cu cât ne dorim mai mult să ne atingem idolii, cu atât îi umflăm mai tare şi îi îndepărtăm de noi. Dacă am lăsa în pace artistul, când îl zărim după ce am ieşit de la spectacol, poate că el ar redeveni normal.Cine ştie, poate că într-o zi ar intra chiar în micul bistro de cartier în care noi mâncăm la prânz. Lângă un vas cu flori artificiale şi servindu-se cu tacâmuri de inox, ar redeveni talentatul găştii de odinoară, din care, în fond, s-a născut.

Ana M. Călin