Fragment

Probabil că printre rudele dumneavoastră nu se numără nici o mătuşă săracă. Atunci avem ceva în comun: faptul că nu avem mătuşă săracă. E cam ciudat să ai aşa ceva în comun. Ca şi cum am avea în comun băltoacă într-o dimineaţă liniştită.
Totuşi, tebuie să fi văzut la vreo petrecere de nuntă o mătuşă săracă. La fel cum în fiecare bibliotecă există o carte pe care nu a citit-o nimeni de mult, la fel cum în fiecare dulap există o cămaşă aproape nepurtată, şi la fiecare petrecere de nuntă exisă o mătuşă săracă.
Nu e prezentată nimănui şi aproape nimeni nu vorbeşte cu ea. Nu i se cere niciodată să închine un pahar. Stă linştită la locul ei, uitată, ca o sticlă veche de lapte. Îşi soarbe încet, cu sunete abia perceptibile, supa consomme, mănâncă salata cu furculiţa de peşte, nereuşind să ia boabele de fasole, iar la sfârşit observă că-i lipseşte linguriţa pentru îngheţată. Cadoul ei, dacă are noroc, va fi îndesat în fundul unui dulap; dacă nu, va fi aruncat cu ocazia mutării, împreună cu cine ştie ce trofeu prăfuit şi alte vechituri.
Câteodată, când te uiţi prin albumul de la nuntă, o vezi în fotografii, dar înfăţişarea ei este la fel de plăcută ca aceea a unui cadavru înecat.
„Cine e femeia asta ? Uite, aici, cea din rândul al doilea, cu ochelari...”
„A, nu e nimeni”, răspunde tânărul soţ. „Doar o mătuşă săracă.”
Nu are nume. E doar o mătuşă săracă şi atâta tot.

Din „Poveste despre o mătuşă săracă”
Haruki Murakami – Salcia oarbă, fata adormită
Traducere Silvia Cerchează
Editura Humanitas