Mare...

am uitat că eu trebuie să merg la mare.
să înot puţin, să lenevesc mult la umbra unei terase mizere, de stuf.
să fumez, să beau, să zâmbesc, să mă uit urât, de fapt miop, la necunoscuţi.
să mă lase deoparte gândurile, visele, dorinţele şi grijile.
să dorm în cort un somn negru.
să mă trezesc într o dimineaţă blândă, cu marea foşnind ca un vinil zgâriat în urechi.
să mă vindec de rănile de peste an, mai mari sau mai mici, unele în stadiu de cicatrice, altele încă supurând.
să las acolo bucuria, încrederea, speranţa şi toate gândurile ambiţioase îndreptate spre un viitor care seamănă de fapt cu o plapumă cenuşie, aşa cum, demult, piraţii lăsau vase şi corăbii pline de aur.
oricum azi nici eu şi nici nimeni n are nevoie de aurul meu.

Trebuie să plec la mare.