Momo

Mama a încercat de mică să mă facă ordonată, din câte îmi amintesc. Să mi pun lucruşoarele la loc, să strâng cele câteva chestii pe care le aveam în grijă: cărţile în teanc, creioanele, pixurile şi radierele în penar, şi pe mine în pijama şi la culcare.
Poate că sub privirea ei albastră unele îmi ieşeau, dar de adormit adormeam întodeauna cu gura deschisă, printre ei, fum, vorbe vesele, râsete şi discuţii, lumini aprinse şi gălăgie de oameni mari. Mi a fost mereu nu ştiu cum să dorm singură, în linişte şi întuneric, nu mă simt pregătită pentru călătorie, zău.
Când am crescut şi m am mutat în mansarda minunată, am început să detest vizitele mamei care găsea că la mine sus e, nevitabil şi în permanenţă dezordine, dacă era drăguţă şi nu zicea mizerie. Aranja delicat mileuri mititele, împletite de mine în şcoala generală. io le smulgeam cu furie şi le ascundeam pe undeva, ca şi pe perdelelele de la geamurile mici. ea venea cu altele...avea un stoc nebănuit de mileuri şi perdeluţe... am scotocit o dată ( numai o dată?) pe la ea prin sertar şi am găsit toate felicitările cu te iubesc mami, scoicişoare şi prostii, toate bileţelele cu sunt mare şi lasă mă în pace că te urăsc şi mă sinucid, (asta cu sinuciderea e pt plăcerea voastră de a citi literatura mea ieftină, introspecţie de cafea, cum numeşte amicul ghe preocupările mele, nu mi a trecut niciodată prin cap să mă sinucid, sunt prea fricoasă pt asta)toate jurnalele în care scriam cifrat că ştiam că mi le ia la citit (ah, asta m a înfuriat mereu, dar şi eu i am furat bani, 1-1) şi cred că deja am pornit post-ul ăsta cu o idee şi am ajuns la naiba în praznic.

Veni, iată, şi momentul fericit când m am mutat singură în gămălia mea de casă, pe care când o iubesc, de cele mai multe ori, o numesc căsuţa păpuşilor, iar când nu, nu i am găsit o poreclă nasoală, doar mă plâng că n are balcon.
Am fost foarte fericită că mă mut, ca idee, până am aflat că garsoniera ar fi pe lângă multe trenuri, care eu atunci am început să ţip şi să fac ca "ruaganul" (las aşa la corectură, că sună mişto!) şi să zic că eu de acasă de la mama nu plec la bloc, în gălăgie şi scandal de tren. Bun. Noroc că ei săracii au plecat la munte şi probabil au aranjat cu mijlociul să mi organizeze o vizită conspirativă la casa goală, de a cărei micime,de ale cărei geamuri largi, parchet original şi telefon fix m am îndrăgostit imediat. După aia când m am mutat, mi a trecut. Am stat cu genunchii la gură vreo două luni, singură în casă, cu luminile aprinse, şi mi am plâns de milă, ce singură sunt eu aici. Aşa am şi rămas, dar m am obişnuit. Auzeam vecinii făcând diverse zgomote deloc apetisante, când sus, când jos, când în dreapta, când în...nu, că în stânga este liftul, singurul zgomot constant din blocul meu, cu care am învăţat relativ rapid să adorm liniştită, folosindu l pe postul gălăgiei de odinioară. Vecinii m au inundat, mi au spart peretele, m au făcut să lăcrimez şi să alerg la tata, care zicea solemn momo, aşa e viaţa la bloc, iar mie mi venea să i scot ochii, tot pentru efectul literar, auziţi dar eu n am mai scris toate chestiile astea???
Relativ rapid a aterizat în casă puiul Kiri, care mi a împodobit singurătatea -haha!- şi mi a ros diverse chestii mici, nimic interesant.
Dar eu voiam să povestesc despre cum mama n a reuşit de fapt să mă facă ordonată. Sunt şi nu sunt, adică. Zile întregi menţin ordinea, strâng şi adun ca un roboţel ce am lăsat ăn urma mea dimineaţa. Pe urmă undeva în cap se produce o bubuitură şi mă luminez, aşa trebuie să arate şi casa mea, ca o bubuitură!!!
Dacă pentru vase nespălate şi chiuvete pline de ele manifest o antipatie vehementă de când a trebuit să strâng după un adi lupu deprimat cca 1mjumate de vase pline de mucegai din bucătăria lui de misogin părăsit înrăit, restul de dezordine mă atrage. Am văzut odată o dezordine fermecătoare, de Ionel Teodoreanu în camera de hotel a Ştefanei Velisar din Bal mascat, acasă la o prietenă de adolescenţă, ilinca. Ce de culori, şaluri, mărgele, cutiuţe, carpete, moliciuni, chestii care lăsau să se întrevadă, străveziu, personalitatea molatică a fetei am văzut acolo, şi cât m am putut îndrăgosti de acea cameră mare şi plină ca un bazar arab.
Dezordinea mea, când o creez, e din păcate, mai neîncăpătoare şi mai bărbătească puţin. Sunt romantice doar cănile de cafea cu zaţ în ele sau aşa mi o fi rămas mie în cap. În rest, zac într o dezordine ameţitoare încărcătoare, plastice de la pachete de ţigări, plicuri, scrisori neexpediate sau nepuse măcar în plicuri, monede, plante cu frunzele crescute inegal, sticle de apă goale, sticle de apă pline, rufării colorate, - câteodată mă gândesc serios că mi cumpăr tricouri colorate numai pentru că dau aşa frumos în maldărele de rufe aruncate peste tot, că eu altfel m aş îmbrăca numai în negru şi alb şi puţin albastru, de altfel cam asta şi fac, tricourile alea colorate zac SPĂLATE prin casă- cd+uri înşirate, pantaloni şi cearşafuri colorate făcute ghem, un troller, un sac de dormit, un cort, nişte creme care o să facă riduri până dă cochetăria în mine să le folosecs, şampoane, periuţe de dinţi, ulcele din care au fost vărsate monedele ca să i caut mamei una de o liră, cabluri de net, cabluri de mp3, prosoape de ale mele, de ale lui t. - de câte ori pleacă, le mai ţin prin cameră, să nu mi se mai pară casa goală, să pară ca şi cum ar fi încă aici, ah, nu vă pot spune ce e aici când e şi el aici!!!! - cană goală cu mutra lui coverdale, îmi place s o văd în faţă, cană goală cu zodia berbecului că mi place zodia, creme şi spray-uri de pantofi, ba chiar şi o bicicletă lego. Cărţile. Ele răsar de peste tot. Sunt în pat, sub suportul de la baie, în lighean, pe fotoliu, şi mai normal, pe masă, pe frigider, am avut una odată şi în frigider.Pungi. Colecţionez pungi...ca să nu folosesc mult plastic, le refolosesc, şi oricând am nevoie să pun mâna pe o pungă, e una la 10cm distanţă. Colorate, foşnitoare, aduse din străinătate şi păstrate cu onoare, asta n o folosesc, e prea frumoasă. Dintr un colţ văd mutra lui Plant pe un dvd ,(am sentimentul dividiurilor lipsă, pentru că fix pe ăsta i l am împrumutat unei persoane care nu pare să fie dispusă a mi l mai da înapoi)din alt colţ văd mutra lui Plant într o poză de paşaport, lângă tata şi mama la munte şi din nou Coverdale, de pe 1 cd, o poză şi 3 bilete...de un şnur atârnă o cruciuliţă, de altul, un portofel de mărunt, pe boxe e o stea de mare şi un arici, în bucătărie două solniţe îmbrăţişate, măcare alea fac un cuplu şi stau la locul lor.
Dezordinea mea de vis, când o privesc, mă face să mă ruşinez. Şi după ce m am străduit atâta s o fac şi s o menţin şis o îmbogăţesc, vine peste mine sâmbăta, când mă trezesc prost dispusă şi prinţesa se transformă în broască râioasă şi în casă e dezastru şi m apuc să fac curat, cu privirea albastră a mamei în spate.