30.11.08

să nu uit

printre altele, blogul e un loc în care scriu chestii pe care nu vreau să le uit sau, dacă le uit, să le redescopăr peste un timp, încântată, vai la ce m am gândit sau ce am văzut sau ce am observat eu!

Azi dimineaţă, când desfăceam rânduri de ambalaje de pe florile primite la petrecere, m am hotărât să strâng separat şi plastic, dar nu despre asta e vorba. Când am desfăcut buchetul de irişi de la Radyce şi Dan m am îngrozit. Bietul buchet cu nişte crenguţe ornamentale de efect şi nişte frunze din acelea a la palmier, mari şi înţepăcioase, era făcut să stea într un mod comercial cu SÂRMĂ! Şi nici măcar (!) sârmă din aceea moale, maleabilă, ci o sârmă groasă, urâtă şi rea, care lăsase urme de rugină pe tulpinele bietelor flori păstrate la rece şi în apă. Mi a fost tare milă de ele, e ca şi cum după ce omori pe cineva te apuci să l şi desfigurezi. Să ţin minte la anul să rog pe toată lumea să aducă - dacă doreşte - numai flori vii, cu rădăcini. Anul ăsta mi a ieşit pe jumătate cu fetele drăguţe de la resurse umane. Au renunţat la ciufulitul buchet de crizanteme şi am primit, în urma cererii respectuoase pe mail, un ghiveci decorativ cu ceva iederă, lumânărele şi globuleţe. Ud florile şi mă gândesc că acuşi cresc şi globuleţele!
A fost prima oară, totuşi, când am primit fără o vizibilă strângere de inimă irişi mov, după septembrie 2000. Ţin minte şi acum cum nu mai simţeam buchetul cu 8 irişi mov în mână, când mă îndreptam cu troleibuzul pre studioul b'inişor. Îmi amorţise braţul cu flori, braţul de pe bară şi încet urmam eu, toată. Eram într o zonă în care nu mai pricepeam cine sunt şi unde mă duc şi de ce cu flori. Aseară am tremurat când mi a fost întins buchetul...dar complicată mai sunt şi eu...cine ştie că aia nu, aia nu... mă uit la irişii chinuiţi încă de urmele sârmei, îmi aduc aminte de viaţa ca o închisoare a lui vali sterian şi am început să mă împac cu gândul că irişii n au nici o vină.
Astă seară am văzut un concert foarte foarte plăcut. M am simţit tare bine la Blazzaj. Uitasem ce contagioşi sunt. N am mai zâmbit şi nu m am mai fredonat atâta dansând demult. Tare bine mi a fost.
Totuşi, nu mi plac oamenii care nu simt, nu ştiu, nu vor să se dea puţin la o parte când trebuie să păşeşti pe lângă ei într un spaţiu îngust. Pentru mine e imposibil de crezut că trupul unui om poate fi o bucată amorfă de cărniţă, care nu detectează pezenţa nedorit de aproape a unui corp străin şi nu şi doreşte să se îndepărteze puţin, să şi recapete spaţiul propriu şi intim. La concerte, când muzica ar trebui să inunde toate terminaţiile acelea gracile ale nervilor, să le facă sensibile şi caline, oamenii de fapt se abrutizează. Mulţi privesc cântarea, nu ascultă sunetul. Dacă mai fac şi vreo mişcare greşită în timp ce tu treci, strângându te, ai toate şansele să se uite urât. Muzica e doar bagheta care apropie. Mâna care mişcă bagheta - nu.
Mi aduc aminte de ceva asemănător, o coadă la Mega Image. Acolo spaţiul e mic, sunt tot felul de rafturi în stânga şi dreapta, care dirijează formarea rândului şi fac cumpărătorul plictisit să mai vadă câte un ambalaj colorat, că nu toţi cară cărţi şi sacoşe de pânză după ei. În spaţiul acela aşa meschin, poţi avea grijă să păstrezi limita de bunăcuviinţă faţă de cel din faţă, neputând decât să speri că şi cel din spate va avea grijă de spaţiul lui. Şi într o zi m aşez la coadă. Şi încep să simt în spate foarte aproape pe cineva. Mă foiesc. Nimic. Mă dau puţin înapoi. Mă ating de coş şi, la fel de real, de răsuflarea grea, de om mâncat de curând, nu şi neapărat spălat la fel. Mă foiesc stânga dreapta pe picioare. Mai împing puţin fundul -şi am cu ce!- înapoi. Nimic. Îi fur un sfert din spaţiul celui din faţă. Vine peste mine din spate. Mă întorc, cu un zâmbet pe cuvântul meu cald şi spun, cu o oarecare jenă că sunt silită să o fac:
- Nu vă supăraţi, vreţi, vă rog, să staţi puţin mai departe? Nu mă simt bine în aglomeraţie...
- Da' ce, fă, vine răspunsul prompt, te crezi vreo frumoasă, să vreau să te f?
Mă retrag, amuţită de reacţia bărbatului care ar putea să mi fie aproape bunic. Oamenii mă privesc ciudat. Îmi videz spaţiul intim exterior şi mi l fac în mine. Îmi mut în gând cumpărăturile la ora 9 dimineaţa. I wish...

Curios este faptul că la fel de clar aleg acele mici alge nervoase corpurile faţă de care vor să se apropie mult, atât de mult încât sunt la limita întrepătrunderii dintre ele. Dragostea i nebună, zice un cântec prost, şi te face să accepţi, ba chiar să inspiri, să guşti adânc bucăţi de piele şi mirosuri şi umori, să adori plescăieli, aluniţe, negi, fire de păr aspre, rase sau pur şi simplu pe piele, pe limbă. Algele se enervează dacă nu le oferi un cât de mic contact, se transformă în mici monştri carnivori şi se sufocă, tremurând de dorinţa de a mângâia un muşchi, un os împungând temerar prin piele. Orice desprindere din timpul somnului echivalează cu o despărţire dureroasă, orice zid trebuie acoperit de iederă, orice suprafaţă de piele cere sărutări.
E sânt Andrei. Mama a pus grâu la încolţit pentru copiii ei şi mi a pus în vedere să dorm cu un piepten sub pernă să visez. Acuma mi e frică să mă duc să mă culc, că într un an l am visat pe Iliescu. Când m am trezit, pieptenele mă împungea în carne. Iliescu îmi sărise la gât. Somn uşor...

10 comentarii:

alexander spunea...

:) m-ai facut sa zambesc. multumesc
seara buna

ana spunea...

si tie, alexander...dar ce e a facut sa zambesti, oare?

Anonim spunea...

Imi fac cadou de ziua mea ... un comment pe blogul tau. :)

Daca tot vorbeai de muzica si de acea atmosfera de nedescris de la concerte ... mi-am adus aminte de Whitesnake. Erai exact in fata mea, dar am trait cu aceeasi intensitate concertul - desi ne despartea un gard si zeci de oameni care ma tot inghionteau. Uitasem de mine si de tot. Pacat ca tot mai putini experimenteaza asta

- Andreea

ana spunea...

la multi ani, Andreea:)
da, nu l as putea uita niciodata pe dl. Coverdale:)))

alexander spunea...

in primul rand ma enerveaz acest oare. e flagel. oameni buni, mai lasati ticurile ca duc la alzhimer.:))
m-a facut sa zambesc lejeritatea cu care ai povestit. atunci ca eram eu in alta stare. acum daca stau bine sa ma gandesc am facut o mare greseala. m-am ales si cu unul pe mess care cica de unde te stiu de ce vb cu tine etc. e strain. poti sa stergi mesajele ca sa nu mai am probleme. plssssss???

ana spunea...

alexander, oare la mine nu e un tic.
imi pare rau ca ai probleme cu nebunul...eu am reusit sa ignore...in general, daca ti apare vreun nume aiurea, necunoscut, ahmet husein sau ceva gen, ar fi bine sa l ignori de la inceput...
in schimb, eu nu sunt o nebuna si putem sa mai vorbim. scuzele mele. cu altcineva n o sa ai probleme aici...

alexander spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ana spunea...

bine ca i ai scris si numele acu!!!! asta ne mai lipsea:))

alexander spunea...

iertare. de regula nu dau add la nume ciudate dar asta chiar a inceput sa vb pe mess si avea sens. ma rog. l-am sters. iarta-ma daca am produs neplaceri.
servus

ana spunea...

nu mi ai produs nici o neplacere. imi pare rau ca pe net exista si oameni ticatiti:D