Amintire de Crăciun

Pentru Lidia
Cea mai frumoasă amintire o am de când eram învăţător. Elevii mei erau în clasa a-II-a şi, deşi nu m-am prea omorât niciodată cu serbările, am vrut atunci să facem o serbare de Crăciun. Urma ca în clasă, în bănci, alături de părinţi, să stea membrii unei formaţii de rock, care tocmai lansase un album surprinzător, de colinde. Dar până la acest moment a fost de lucru. Am învăţat câteva colinde mai uşoare de pe acel album, le-am explicat copiilor textele. Am primit de la Timişoara chiar şi o casetă cu negativele, potrivite la tonul copiilor. Am mai învăţat de la Alexandru Andrieş un cântecel colind, pe care şi acum îl ador şi îl ascult acasă, de Crăciun. Am repetat intrarea în clasă cu copiii purtând în mânuţe lumânări aprinse, pe care trebuia să le aşeze pe bănci. Am făcut o mică şedinţă cu părinţii, mai mult ca să le arăt fotografii cu formaţia, să nu se sperie de oamenii cu plete, îmbrăcaţi în ţinte. Erau părinţi obişnuiţi, cu copii obişnuiţi. Nu rockeri : ) Pe copii i-am mai învăţat că nu trebuie să faci gesturi nepotrivite în timpul unui spectacol: să te scarpini în nas sau în ureche...
A venit şi după amiaza cea mare. Am vorbit chiar şi cu doamnele de serviciu ca, de la ora 18.00, să nu mai deschidă uşa clasei ca să întrebe „ Aici n-aţi terminat?” Nu prea s-a putut, dar eu am încercat. Dar de când a venit toată lumea – părinţi curioşi, copii neliniştiţi pe lângă brăduţul frumos, cei 8 membri ai grupului puţin emoţionaţi şi 2-3 prieteni- nu mai ţin minte aproape nimic. Mi s-a povestit după aceea că o fetiţă a pus lumânarea pe bancă şi a suflat în ea, iar când cineva din formaţie a vrut să i-o aprindă din nou, l-a sâsâit: „Nuuu, aşa ne-a zis doamna la repetiţie, să le stingem!” Că o fetiţă foarte mică de înălţime, din primul rând, răcise şi îi curgea din nas şi făcea eforturi disperate să se şteargă fără să folosească mâinile... Că un băieţel, în timp ce cânta, făcea gesturi discrete, dar ferme, prin care încerca să avertizeze pe unul din chitarişti că o să-i ia foc părul de la lumânare... Şi poate şi altele mi s-au povestit, dar am uitat. Mai ţin minte doar că s-a terminat prea repede, că apoi am fost emoţionată, că managerul grupului a preluat puterea în clasă şi le-a spus copiilor să „se repeadă la brad după cadouri”, ceea ce ăia mici au şi făcut, reuşind ca prin miracol să nu-l dărâme. Primise fiecare o casetă cu colinde şi nişte fructe. Ultima amintire legată de acel Crăciun o am de la o şedinţă cu părinţii, din vara aceluiaşi an şcolar, aflat pe sfârşite. Unul din tătici m-a întrebat cu o voce jucăuşă:
- Domnişoară, dar grupul ăsta alte albume nu mai are?
- Ba da, dar de ce?
- Păi ne-au nenorocit copiii, ascultă colinde şi acum, în iunie...

Crăciun fericit!

Ana M. Călin