29.12.08

teve

aseară mă pocneşte subit să mă uit la televizor. casa era prea liniştită şi roşie ca să îndemne la altceva. cartea suedezului se termină prea repede, deşi are un ritm foarte lent, şi m am gândit s o mai întârzii. Zis şi să ncercăm făcut. Numai că ia telecomanda de unde nu i. Am un televizor vechi şi un cablu nou, cu receiver şi telecomanda lui. nu aia lipsea. lipsea cealaltă, de la care reuşeşti să dai drumul la teveu. şi dă i. am căutat o pe rafturi, în pat, sub pat n am, aşa că am căutat o sub fotolii, în dulapuri şi în frigier, în coşul de ceai şi dulăpiorul cu medicamente, căci cine ştie ce poate face omul cu telecomanda lui. am ajuns la cuierul cu căciuli şi fulare, la geantă, la hainele de afară şi încălţăminte. am întors o cană şi am continuat căutarea. nimic.
nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când nu găsesc ceva mă înfurii. când mă înfurii, fornăi pe nări şi mă agit. când mă agit, obosesc. iar când obosesc, trebuie să mă aşez ca să mă calmez şi odihnesc. m am aşezat într un fotoliu, îmbufnată, cu cartea în mână. tocmai când îmi dorisem şi eu susurul artificial al canalelor teve... am deschis cartea. la prima privire în afara paginii, am văzut o. căzuse de pe uscătorul de rufe, pe care se căzneau să se usuce nişte perdele de in, alunecase la poalele lor şi era mascată aproape perfect de ele. între timp, îmi trecuse şi cheful. m am dus la culcare.
tot despre tv, pe un ton, evident, mult mai sumbru, aşa cum ne a obişnuit, găsiţi la fratele cu blog. ăsta e doar unul din cei 2 pe care îi enervează când adorm eu cu teleizorul deschis.

Şi dacă nu ne mai vedem -plec pentru Revelion, nu spun unde, că iar mă terorizează fanul bulgăresc - un An Nou Fericit tuturor!

2 comentarii:

MeSSeR spunea...

Numai belele aduce uscătorul ăla de rufe... :P

Anonim spunea...

Eu cred ca e datorita cartii. :)