fratele meu cel mare (adică cel mai mare dintre cei 2 mai mici pe care îi posed) a zburat o dată cu avionul, la Paris,în finalul lui septembrie 2007, ca să ne urmăm pasiunea comună pentru the police (a lui mai mare pentru ei, a mea mai mare pentru sting, dar, hei, THE POLICE). Atunci i a cerut bunică si pe ascuns o sticluţă mică mică de coniac, ca să şi facă curaj, înainte de îmbarcare. Am tras şi eu din ea, mai mult de teamă că cine ştie ce reacţie are el, poate şi mai ciudată, dacă se chercheleşte (mă rog, cât te poţi chercheli din 200ml de alcool). La decolare i s au albit încheieturile mâinilor...mi a fost milă de el, dar m am bucurat că i a trecut repede. La decolarea înapoi aproape că s a uitat fără frică pe geam, ca să vadă norii...
Iată ne la început de 2009. Fratele meu - îndrăgostit de spaniolă şi călătorii, bibliotecă de informaţie şi cultură şi mic geniu din naştere, la care adăugăm un gust pentru hoinăreală şi leneveală în locuri noi- se pregăteşte să zboare în Argentina!
Paşii lui, deformaţi de drumul zilnic dus întors făcut din strada Toamnei şi până n Piaţa Presei, vor bate leneşi, în sandale, străzile din Buenos Aires. Îl ador pe fratele meu pentru temeritate, largheţe, bucuria cu care se dăruieşte acestie călătorii şi deja îl invidiez pe cel care se va întoarce acasă mai bronzat, mai înalt, mai frumos, bătut de soarele şi cheful de viaţă al emisferei sudice. Mă uit în cont şi, cu un efort mic, aş fi putut să i însoţesc, pe el şi prietenul lui în marea aventură. Dar sunt o fată plafonată de sentimentele pe care le ar lăsa aici, în grija nimănui. Când mă gândesc că n am pe cine să las să sufle în foc, mă părăseşte brusc curajul de a zbura spre o frumuseţe neasemuită. Nu am avut sau am pierdut curajul de a căuta spre înalturi. Sau nu l am descoperit încă.
Vacanţă frumoasă, dragule.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu