14.3.09

currently waiting

la serviciu am ocazia, în fiecare zi, să monitorizez fără să vreau neapărat, o poveste de dragoste. am un coleg care s a îndrăgostit de o fată. împrejurările le au fost favorabile şi el a reuşit să o aducă şi pe ea să lucreze cu noi. m am minunat din prima de această preferinţă, ştiut fiind că statul bot în bot toată ziua pare că dăunează grav sănătăţii cuplului. la ei nu pare deloc aşa. se ţin unul după altul tot timpul, se strigă şi se consultă, el o ajută pe ea, ea îl ajută pe el, mai lucrează şi împreună, mare mirare. nu mici mi au fost însă nedumeririle la următoarele schmbări, făcute, în mare parte, de EL!
Ea nu fumează. El da. Împute totul, miroase, etc. Aşa că el şi a cumpărat o ţigară electronică, din care trage adânc, tare ( că aia are nuş ce dreq de mecanism şi chiar tre să tragi de ea din greu) şi cu nesaţ, acum oriunde. Avantaj şi el, că fumează în birou - deşi eu cred c aş reuşi să mi înghit măselele şi limba de cât de tare tre să tragi din ţigară. Avantaj mai ales ea. Nu mai pute, nici el, nici casa.
El - cică- sforăie. Ea nu poate dormi noaptea. Aşa că el s a dus şi s a operat de ceva la nas, ca să nu mai sforăie, şi vreo săptămână n a avut voie să şi sufle nasul. A fost haios să l am alături, fonfăit, înjurând, plin de coji în nas şi trăgându şi nasul subtil, 7 zile. Dar s a operat. Nu ştiu dacă mai sforăie.
Ea şi a dorit pisică. Şi au luat pisică. Sunt foarte încântaţi, de câteva zile. El mi a povestit amuzat -deloc enervat! - cum pisica face zgomot în nisip după ce şi face nevoile şi cum are chef nebun de joacă. Amândouă noaptea. Şi cum el se trezeşte fără să l sâcâie nimeni, să strângă după pisică, numai să nu mai facă aia scandal.
Ea e slabă şi tânără. El e un bărbat de înălţime medie, trecut prin mai mulţi ani, puţintel bondoc şi cu burtică. S a apucat de cură de slăbire. Mănâncă brânzici de casă şi alte chestii de regim... Ca să arate bine mirele din toamnă.

Văd chestiile astea 2, armonioase şi liniştite, în fiecare zi. El face (cum să le zic, că nu vreau să arunc nici o nuanţă aupra cuvântului?) concesii sau schimbări sau compromisuri mult mai vizibil decât ea, deşi par în mod egal îndrăgostiţi unul de celălalt.
Eu...tânjesc după o relaţie de dragoste, dar când ajung seara târziu acasă şi nu mă aşteaptă decât Kiri mă întreb dacă aş putea să schimb atâtea la mine şi la ce aş putea să renunţ, de dragul altei persoane. Am fost vara asta foarte îndrăgostită şi - cred eu sau îmi place să cred - am făcut ceva eforturi, incluzând foarte mulţi km în navetă şi multe muşcături de limbă şi cocoşări destul de drastice în faţa unor păreri cu care nu eram de acord. Nu am simţit atunci toate astea, fiindcă pluteam - ştiţi desigur cum e. Le simt acum, cu o oarecare amăreală şi mă întreb, fără să mi găsesc liniştea, dacă a meritat şi dacă aş mai putea trece prin aşa ceva o dată, încă o dată...

4 comentarii:

Fille en Aiguilles spunea...

hmm... ar fi important de stiut daca el e fericit cu concesiile / compromisurile / schimbarile astea, daca e de parere ca sunt lucruri care-i fac bine. altfel, e cam naspa asa o relatie. oare se mai vede de sub papucul ala mare sub care sta fara sa cracneasca?

Ana spunea...

mnu, pare linistit si fericit. serios. si ma bucur pt el. oricum, daca o fi, e un papuc foarte subtil.

Anonim spunea...

Tu ai facut eforturi, dar el a facut ceva, un efort cat de mic?
O relatie pe care te STRADUIESTI sa o mentii nu e prea sanatoasa. Pentru nici unul dintre parteneri.

Ana spunea...

cred ca a facut eforturile lui.