8.3.09

frumoase şi triste întoarceri acasă

când fac o călătorie scurtă, mă bulversează. nici bine nu apuc să mă obişnuiesc cu oraşul în care mă duc, că mă şi trezesc înapoi pe drumul spre casă şi cu un :( mare pe faţă. azi am dormit pe drumul de întoarcere, cu ochelarii de soare pe nas. m am trezit doar de câteva ori, la timp ca să încurc şoferul: aici trebuie s o iei p aici! aaa, am greşit!
când am ajuns acasă, noroc că a fost kiri ca să mă facă să mă simt cât de cât confortabil. în mod surprinzător, m am resemnat să nu mai fiu pe străzile pline de case vechi, printre cupolele înalte ale bisericilor, în acelaşi oraş, aşa aproape şi aşa departe de cel drag. mi am desfăcut bagajele şi am împărţit totul pe unde trebuie să stea, clipind curios la fiecare mişcare. eu de obicei las genţile să zacă pe unde apucă, să mai reţin puţin din atmosfera entuziastă a plecării şi din bucuria şederii acolo unde am fost. dimineaţa smulg distrată gelul de duş sau periuţa de dinţi din trusa albastră, ca şi cum aş fi încă nu la mine acasă. mă spăl şi le pun la loc...

m am întors puţin trisă şi puţin veselă de data asta. mâine e din nou luni, problemele sunt tot acolo, poate ceva mai mici. vorbele, gândurile şi faptele s au aşezat într o pânză liniştită, pe care o să mi o întind pe faţă la culcare. Noapte bună, călătorie dragă:)

Niciun comentariu: