...

am fost azi la expoziţia lui Marcel Lupşe şi am tăcut în faţa unor vorbe scrise pe hârtie cu vopsea:" Doamne ajută cui sărută şi sporeşte cui iubeşte":)
Aş vrea să duc acasă o lucrare mică de a lui, dar nu ştiu cum să împac cele două gânduri. Primul, cel mai puternic din păcate, este că şi lucrarea asta e un LUCRU, e trecător, va rămâne după mine şi poate pentru nimeni nu va mai însemna nimic. Al doilea, puţin mai slab, e că m ar bucura şi aş avea, în el, o amintire despre aceste timpuri atât de frumoase, în care am râs, am plâns, am iubit, m am îngrijorat, m am necăjit, am înnebunit ca niciodată, parcă. păi cam asta e.

L.E.: n am luat nici o lucrare, pentru că, până la urmă, frica de ţine prea multe lucruri cu mine şi a făcut de cap. Totuşi, cred că acea mică lucrare simplă este, pe undeva, a mea.