m am întors de la mare după prea puţine zile şi numai din cauza faptului că acum sunt om mare şi "realizez" că am o cu totul altă meserie şi o oarecare responsabilitate ,(aceea de a nu mi lăsa colegii cu ochii în soare, nu vă faceţi alte iluzii) nu am rămas să mă fac chelneriţă sau vânzătoare pe perioada verii, pe "însoritul litoral". În optimismul meu incurabil, mai şi cred c aş fi găsit vreun angajator...
asta cu însoritul a fost valabilă până miercuri noapte când, evident, cerul nu mai era însorit, dar, colac peste pupăză, s a şi pornit un soi de furtună care a cam udat cortul - din vina mea, că nu i am întins toată pânza de deasupra. Dimineaţa, deşteptăciunea mea a continuat şi, fiindcă am scos tot din el, a zburat pe mare şi, din cauza vântului prea puternic pentru cortul meu îmbătrânit, i s a rupt şi un băţ. Cortul meu şi a dat aşadar obştescul sfârşit la mare, unde a şi rămas.
Avem şi o supărare destul de mare. În condiţii neclare, una din "stâncile" de pe terasă, poet şi scriitor talentat, care nu a putut ajunge vreodată la o înţelegere, măcar de complezenţă, cu Lumea şi prostiile ei, a fost bătut cu sălbăticie noaptea, şi a ajuns la spital. Au urmat căutări telefonice care au durat ore întregi. Am dat şi de pacient, într unul din spitalele Constanţei, dar şi de familia sa nenumeroasă, a cărei oaie neagră este mai mult sau mai puţin decât alţii. Ca orice poet respectabil, la el nu existau acte, telefon mobil sau alte numere de telefon. Îi urăm sănătate.
Mă uit la bronzul meu moderat şi zâmbesc, amintindu mi vorbele poetului:" tu vrei să te bronzezi ca să impresionezi pe cineva cu bronzul tău". Mă gândesc că este cât se poate de adevărat şi de neadevărat. Îmi place pielea bronzată, cui nu i? Pe de altă parte, nu s a născut ăla care să mi admire toate felurile de bronz.
Se afișează postările cu eticheta Magic or Tragic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Magic or Tragic. Afișați toate postările
18.6.10
8.4.10
6.9.09
marea pierdere
singură sau însoţită, mereu am mers cu încredere pe orice drum. mai scurt, mai lung, mai întortocheat sau mai stricat, nu m am temut că mă rătăcesc şi nu m am plâns niciodată de oboseală. sunt făcută pentru drum. câteodată m am mai pierdut câte puţin, altă dată am ajuns în locuri prin care ceilalţi n au trecut sau nici nu şi au dorit să treacă.
Băi, dar ca azi, la întoarcerea din 2 Mai, nu m am pierdut niciodată! (credeaţi că i vreo ceva metaforic, ha?, ţeapă!). M am pierdut eu niţel şi la ducere, că nuş cum am reuşit să fentez Topraisar şi s ajung în Independenţa, dar nu m am pierdut mult şi am ajuns tot la locurile propuse, Albeşti, Negru Vodă,Limanu. Poate pentru faptul că la 1 iulie, când am mers prin " Dobrogea profundă" spre Kavarna, am reuşit să pierd tobarul şi pe mine la Dumbrăveni, capăt de drum, câmpie, over hartă, stop stop. Vreo 4km, nu ne am chinuit mult, măcar.
Dar azi, azi... dintr o sumă de intenţii şi indicatoare bune, am ajuns la naiba în praznic. Am luat o intenţionat tot spre Independenţa (nu Băneasa - Şipotele) că îmi trebuia benzinăria mobilă Rompetrol. Eh, d acolo numai Doamne Doamne mai ştie ce am făcut eu, că am parcurs un dreptunghi de Dobroge lat de 20km în zig zag până când m am pomenit pe drum de pietriş, înfundat de ploi, cu canalul Dunăre Marea Neagră în stânga, pod în faţă. Numai un copil putea să şi imagineze c ajunsesem la Feteşti. Nu, am ajung la LAZU. LAZU. adică înainte de Constanţa, da??? Când eu îmi propusesem să evit nebunia, s o iau prin Dobrogea, pe drumul - credeam, binecunoscut - care să mă scoată în giratoriul de la Medgidia, am reuşit ca după 125 (!!! o sută douăzecişicinci de km!) de rătăciri prin ţinut, să ajung aproximativ 40 (!) de 2 Mai, la LAZU!
Eu acu' oricum deja ziceam merci că văd un drum mare cu maşini multe pe el, dar şi când m am pomenit în Lazu cu hoarda de intraci în Constanţa, îmi venea să mă bag la loc în Dobrogea şi să mă pierd. Aşadar, cu un ocol de 85 de km, am reuşit să ajung acasă, plecată din 2 Mai la 12.15, la ora 17.00. Am recuperat ştiu eu cm, dar n aş vrea să afle şi alţii, pe autostradă.
Când mă uit la hartă, mă bufneşte râsul. Traseul meu arată ca un zig zag trist şi tăntălău. Unde am zis c o iau spre Ciocârlia de Sus, (şi eram deja după ocolul Amzacea- Topraisar, departe de unde ar fi trebuit să fiu, oricum) am luat o de fapt spre Tuzla.
Cred că dacă mai aveam şi gps, acu eram la Izmir...
Băi, dar ca azi, la întoarcerea din 2 Mai, nu m am pierdut niciodată! (credeaţi că i vreo ceva metaforic, ha?, ţeapă!). M am pierdut eu niţel şi la ducere, că nuş cum am reuşit să fentez Topraisar şi s ajung în Independenţa, dar nu m am pierdut mult şi am ajuns tot la locurile propuse, Albeşti, Negru Vodă,Limanu. Poate pentru faptul că la 1 iulie, când am mers prin " Dobrogea profundă" spre Kavarna, am reuşit să pierd tobarul şi pe mine la Dumbrăveni, capăt de drum, câmpie, over hartă, stop stop. Vreo 4km, nu ne am chinuit mult, măcar.
Dar azi, azi... dintr o sumă de intenţii şi indicatoare bune, am ajuns la naiba în praznic. Am luat o intenţionat tot spre Independenţa (nu Băneasa - Şipotele) că îmi trebuia benzinăria mobilă Rompetrol. Eh, d acolo numai Doamne Doamne mai ştie ce am făcut eu, că am parcurs un dreptunghi de Dobroge lat de 20km în zig zag până când m am pomenit pe drum de pietriş, înfundat de ploi, cu canalul Dunăre Marea Neagră în stânga, pod în faţă. Numai un copil putea să şi imagineze c ajunsesem la Feteşti. Nu, am ajung la LAZU. LAZU. adică înainte de Constanţa, da??? Când eu îmi propusesem să evit nebunia, s o iau prin Dobrogea, pe drumul - credeam, binecunoscut - care să mă scoată în giratoriul de la Medgidia, am reuşit ca după 125 (!!! o sută douăzecişicinci de km!) de rătăciri prin ţinut, să ajung aproximativ 40 (!) de 2 Mai, la LAZU!
Eu acu' oricum deja ziceam merci că văd un drum mare cu maşini multe pe el, dar şi când m am pomenit în Lazu cu hoarda de intraci în Constanţa, îmi venea să mă bag la loc în Dobrogea şi să mă pierd. Aşadar, cu un ocol de 85 de km, am reuşit să ajung acasă, plecată din 2 Mai la 12.15, la ora 17.00. Am recuperat ştiu eu cm, dar n aş vrea să afle şi alţii, pe autostradă.
Când mă uit la hartă, mă bufneşte râsul. Traseul meu arată ca un zig zag trist şi tăntălău. Unde am zis c o iau spre Ciocârlia de Sus, (şi eram deja după ocolul Amzacea- Topraisar, departe de unde ar fi trebuit să fiu, oricum) am luat o de fapt spre Tuzla.
Cred că dacă mai aveam şi gps, acu eram la Izmir...
3.4.09
dar...
de ce să facem atâta efort să ne întristăm singuri, când există descrieri ca acestea, care ne pot demonta " de a gata"?
" a doua zi dimineaţă, Dan găsi un mic local unde puteai să comanzi ochiuri cu şuncă şi fasole bătută. şunca era cam tare,ouăle - simple- prea prăjite, cafeaua, slabă. dar îi plăcea. localul era gol, iar chelneriţa era grasă şi proastă de dădea în gropi, o fiinţă fără nici un gînd, care în viaţa ei n-avusese o măsea s-o doară, care nici măcar constipată n fusese vreodată, care nu se gîndise niciodată la moarte, iar la viaţă, doar cînd şi cînd."
( Hristoşii proşti - Charles Bukowski - Poveşti despre nebunia oişnuită- ed. Rao, traducerea Gabriella Eftimie)
" a doua zi dimineaţă, Dan găsi un mic local unde puteai să comanzi ochiuri cu şuncă şi fasole bătută. şunca era cam tare,ouăle - simple- prea prăjite, cafeaua, slabă. dar îi plăcea. localul era gol, iar chelneriţa era grasă şi proastă de dădea în gropi, o fiinţă fără nici un gînd, care în viaţa ei n-avusese o măsea s-o doară, care nici măcar constipată n fusese vreodată, care nu se gîndise niciodată la moarte, iar la viaţă, doar cînd şi cînd."
( Hristoşii proşti - Charles Bukowski - Poveşti despre nebunia oişnuită- ed. Rao, traducerea Gabriella Eftimie)
2.4.09
fwd2 - despre ani şi alţi demoni
sistemul meu comite nenumărate erori în ceea ce priveşte anii lansărilor diverselor piese au albume. holograf face parte, însă, din istoria destul de recentă cât s o pot ţine minte chiar şi eu. astfel, la polivalentă, a avut loc următorul dialog public-scenă- eu:
Dan: Şi era 1985 şi eram la Costineşti şi mereu am avut eu o slăbiciune pentru nori şi cer şi ce vine de acolo, de sus, pentru noi... Şi ade la nori s a născut următorul cântec...
O fată (drăguţă foc, către prietenul ei): Aaah, Dincolo de nori!
Eu: Ei, cum, e vorba de 85...aia e din 94...trebuie să fie (şi la unison cu d, de pe scenă) Umbre pe cer...
Dan: Şi era 1985 şi eram la Costineşti şi mereu am avut eu o slăbiciune pentru nori şi cer şi ce vine de acolo, de sus, pentru noi... Şi ade la nori s a născut următorul cântec...
O fată (drăguţă foc, către prietenul ei): Aaah, Dincolo de nori!
Eu: Ei, cum, e vorba de 85...aia e din 94...trebuie să fie (şi la unison cu d, de pe scenă) Umbre pe cer...
31.3.09
nice joke
dacă mă ia vreunul la palme fac urât, pentru că eu ţin la holograf, aş putea spune că i am şi iubit cândva, că aşa au fost împrejurările. apreciez faptul că se ţin bine pe scenă şi că îşi fac spectacole proprii, cu nivel ridicat în producţie şi tehnică, că în continuare găsesc pe cheia sol aranjări de note care să atragă masa de suflete româneşti gata să se arunce în derizoriul manelesc...
DAR ce e, mă, cu coperta asta ? S o fi gândit cineva că sute de mii de tinerele o să se deprime dacă văd că pimăvara începe cu ei? Ştiiiiiu că aşa se numeşte show uuuuuul din seara asta, cunosc ideea, dar zău, tot mi s a părut nefiresc să văd coperta asta ieri la tarabe... şi varianta net arată mult mai bine, capetele fumurii ale holografilor nu se pierd într un nimb de ceaţă, ca în coperta prost executată, retuşată şi tipărită.
Deci, primăvara începe cu ei...e criză şi la prospături, clar!
sursa copertei: www.protvmagazin.ro
12.3.09
ultimele ştiri
şi things I'd tell him
dacă tot nu dorm, măcar să nu beau ceai şi să fumez degeaba...
ascult: chris whitley în continuare, în fiecare zi, de aproape 2 luni. bănuiesc că altora această insistenţă le ar produce cel puţin enervarea, dar mie abia acum începe să mi se aşeze cu adevărat în inimă acest muzician ciudat şi gracil, mort prematur (sau nu). l am curăţat, ca pe portocale, de coji şi de pieliţe şi de sâmburi (legături, sentimente, amintiri) şi acum mă bucur de el ferm, fără supărări, tristeţi sau vise. nici nu m am atins de restul muzicii de pe hardul de la cluj. O, Doamne.
am ascultat: noul album U2, " No Line On The Horizon", doar o dată, în maşină, şi nu mi spune aproape nimic. Până pe la piesa 8 nu mişcă nimic nimic, decât un pic la piesa 1, cred, omonima albumului. De la piesa 8 încolo se mai trezeşte un pic, dar nu foarte convingător şi deloc u2. Încearcă nişte combinaţii noi, riscându şi identitatea atât de ferfeniţită oricum pe ultimele albume. Single ul cu the sexy boots e o prostie. cred că sunt un iubitor de u2 destul de informat (chiar dacă nu ştiu anii lansărilor, pentru că am tendinţa să i identific cu anii pasiunii mele pentru un album sau altul - sau sunt toantă pur şi simplu, mare scofală) şi care a ascultat cu drag materialele grupului, cam de până în zooropa.după, le am cumpărat albumele, dar n am rezistat să le ascult de mai mult de 2x. Sunt vreo 2 piese de pe ăsta pe care le aş asculta de 3x, dar nu mai mult. Totuşi, sper, dacă ideile ingenioase de investiţie în viitor ale maică mi îmi mai lasă vreun ban în buzunar, să i văd în turneu. iac aşa.
citesc: Ahdaf Soueif - Te port în gând, o egipteancă mutată în Anglia. Cartea nu e de căpătâi, dar descrie tare frumos experienţe de femei emigrate de pe vremea când erau copiliţe sau de îndrăgostite cu tumult de băieţi care nu le au dat atenţie sau de căsnicii ratate la modul liniştit. Lumea occidentală, văzută prin ochii mari şi negri ai unei musulmane, este isteric diferită, dar perspectiva din care ne este prezentată este detşată ,( mereu persoana a III-a în povestiri, chiar şi atunci când personajul, singurul care pare omniscient, îşi descrie trăirile)păstrând ceva din aburii graţioşi ai ceaiului servit, cu politeţe, în fiecare prăvălie din Cairo. Obiceiuri de prin partea locului, presărate ici şi colo, măresc autenticitatea şi dau parfum exotic povestirilor.
Sunt datoare: să mi scriu mica pledoarie pentru Bukowski.
şi să termin "Prima dimineaţă de după", care, după prima treime şi un pic, a devenit plictisitoare, trasă de păr, încâlcită şi redundantă. Cheile devin vizibile, după ce se spulberă farmecul, semn că şi sociologii se plictisesc de cestiuni tratate serios, când dau de o editură care le dă mulţi bani, numai să scrie. Aflu că acest Kaufmann (sau Kauffman?!) are un snop de cărţi gravitând în jurul temei cuplului, ce să mai, mi am furat o... Speram la un fel de Alain de Botton mai ştiinţific şi am dat peste un self help mai greu de citit. Mda.
dacă tot nu dorm, măcar să nu beau ceai şi să fumez degeaba...
ascult: chris whitley în continuare, în fiecare zi, de aproape 2 luni. bănuiesc că altora această insistenţă le ar produce cel puţin enervarea, dar mie abia acum începe să mi se aşeze cu adevărat în inimă acest muzician ciudat şi gracil, mort prematur (sau nu). l am curăţat, ca pe portocale, de coji şi de pieliţe şi de sâmburi (legături, sentimente, amintiri) şi acum mă bucur de el ferm, fără supărări, tristeţi sau vise. nici nu m am atins de restul muzicii de pe hardul de la cluj. O, Doamne.
am ascultat: noul album U2, " No Line On The Horizon", doar o dată, în maşină, şi nu mi spune aproape nimic. Până pe la piesa 8 nu mişcă nimic nimic, decât un pic la piesa 1, cred, omonima albumului. De la piesa 8 încolo se mai trezeşte un pic, dar nu foarte convingător şi deloc u2. Încearcă nişte combinaţii noi, riscându şi identitatea atât de ferfeniţită oricum pe ultimele albume. Single ul cu the sexy boots e o prostie. cred că sunt un iubitor de u2 destul de informat (chiar dacă nu ştiu anii lansărilor, pentru că am tendinţa să i identific cu anii pasiunii mele pentru un album sau altul - sau sunt toantă pur şi simplu, mare scofală) şi care a ascultat cu drag materialele grupului, cam de până în zooropa.după, le am cumpărat albumele, dar n am rezistat să le ascult de mai mult de 2x. Sunt vreo 2 piese de pe ăsta pe care le aş asculta de 3x, dar nu mai mult. Totuşi, sper, dacă ideile ingenioase de investiţie în viitor ale maică mi îmi mai lasă vreun ban în buzunar, să i văd în turneu. iac aşa.
citesc: Ahdaf Soueif - Te port în gând, o egipteancă mutată în Anglia. Cartea nu e de căpătâi, dar descrie tare frumos experienţe de femei emigrate de pe vremea când erau copiliţe sau de îndrăgostite cu tumult de băieţi care nu le au dat atenţie sau de căsnicii ratate la modul liniştit. Lumea occidentală, văzută prin ochii mari şi negri ai unei musulmane, este isteric diferită, dar perspectiva din care ne este prezentată este detşată ,( mereu persoana a III-a în povestiri, chiar şi atunci când personajul, singurul care pare omniscient, îşi descrie trăirile)păstrând ceva din aburii graţioşi ai ceaiului servit, cu politeţe, în fiecare prăvălie din Cairo. Obiceiuri de prin partea locului, presărate ici şi colo, măresc autenticitatea şi dau parfum exotic povestirilor.
Sunt datoare: să mi scriu mica pledoarie pentru Bukowski.
şi să termin "Prima dimineaţă de după", care, după prima treime şi un pic, a devenit plictisitoare, trasă de păr, încâlcită şi redundantă. Cheile devin vizibile, după ce se spulberă farmecul, semn că şi sociologii se plictisesc de cestiuni tratate serios, când dau de o editură care le dă mulţi bani, numai să scrie. Aflu că acest Kaufmann (sau Kauffman?!) are un snop de cărţi gravitând în jurul temei cuplului, ce să mai, mi am furat o... Speram la un fel de Alain de Botton mai ştiinţific şi am dat peste un self help mai greu de citit. Mda.
8.3.09
...
am fost azi la expoziţia lui Marcel Lupşe şi am tăcut în faţa unor vorbe scrise pe hârtie cu vopsea:" Doamne ajută cui sărută şi sporeşte cui iubeşte":)
Aş vrea să duc acasă o lucrare mică de a lui, dar nu ştiu cum să împac cele două gânduri. Primul, cel mai puternic din păcate, este că şi lucrarea asta e un LUCRU, e trecător, va rămâne după mine şi poate pentru nimeni nu va mai însemna nimic. Al doilea, puţin mai slab, e că m ar bucura şi aş avea, în el, o amintire despre aceste timpuri atât de frumoase, în care am râs, am plâns, am iubit, m am îngrijorat, m am necăjit, am înnebunit ca niciodată, parcă. păi cam asta e.
L.E.: n am luat nici o lucrare, pentru că, până la urmă, frica de ţine prea multe lucruri cu mine şi a făcut de cap. Totuşi, cred că acea mică lucrare simplă este, pe undeva, a mea.
Aş vrea să duc acasă o lucrare mică de a lui, dar nu ştiu cum să împac cele două gânduri. Primul, cel mai puternic din păcate, este că şi lucrarea asta e un LUCRU, e trecător, va rămâne după mine şi poate pentru nimeni nu va mai însemna nimic. Al doilea, puţin mai slab, e că m ar bucura şi aş avea, în el, o amintire despre aceste timpuri atât de frumoase, în care am râs, am plâns, am iubit, m am îngrijorat, m am necăjit, am înnebunit ca niciodată, parcă. păi cam asta e.
L.E.: n am luat nici o lucrare, pentru că, până la urmă, frica de ţine prea multe lucruri cu mine şi a făcut de cap. Totuşi, cred că acea mică lucrare simplă este, pe undeva, a mea.
3.3.09
2.3.09
povestea tuturor cleştişorilor de rufe
..nu o mai ştiu. cred că primul primul fost văcuţa pe care am luat o de la lovech/bulgaria. apoi s a dus miki la praga la clapton şi s a întors cu cel roşu, cu soarele. de la paris am venit cu un pliculeţ întreg din cele cu gărgăriţe şi le am împărţit pe la prietenii mei dragi. cred că de la sofia, de la kiss, al luat pe cel cu şorţ şi pe cel cu şoricel. unul, cu iepuraşul, mi l am luat de aici, de Paşti. iar ultimele 4 le am primit de la c., 2 de Crăciun, moşul şi omul de zăpadă, şi 2 ieri - libelula şi floricica, pe care încerc să nu uit s o port!
hai că până la urmă am ştiut de un 8 la povestea cleştişorilor, nu?!
important e că, atunci când intru dimineaţa somnoroasă în baie şi dau cu ochii de ei, zâmbesc aşa cum mie nu mi o fac niciodatăîn oglindă.
O săptămână faină tuturor, da?!
26.2.09
...
Tocmai plecasem de la birou. Afară încă noapte, în maşină o căldură adormitoare, a fireroad (for one) de doar 4 kilometri şi o siluetă. Singură. În faţa mea.
-Bună dimineaţa!
-...
- Pot să vă las undeva ?
-… cum?
- Să vă duc până undeva... mă îndrept spre Gara de de Nord...
-Şi ?
Mi am căutat de lucru, bombănesc în minte şi mi iau o figură şi mai blândă:
- Vă ...văd singur pe stradă, la ora asta. Nimeni n ar trebui să fie singur, nu ştiu...poate vă pot ajuta cumva... e frig...
Întoarse spre mine o figură cu ochi atât de limpezi încât nu păreau adevăraţi. În rest, avea o înfăţişare aproape diformă, o umflătură neregulată se profila sub pardesiu.
- Dumneata nu te-ai săturat? , făcu, pe un ton arţăgos.
- Mă scuzaţi?
- Mai lasă mă cu fasoanele!
- Vă rog să mă scuzaţi...
- Hai, nu începe. Dumneata nu mai ştii să te opreşti?
Deja m ă enerva, dar ochii limpezi, inexistenţi aproape, mă fixau ca două piroane.
-Nu înţeleg la ce vă referiţi şi, dacă v am deranjat cu ceva, vă rog să mă scuzaţi.., Noapte bună, am început să mă agit, încercând să scap din cătuşele ochilor şi să mi conduc maşina mai departe, spre propriul meu somn...
-Somn, da? Păi dumneata ce crezi că făceam eu aici? Dormeam! Iar dumneata, care ai terminat de luptat cu toate cauzele pierdute, dumneata care nu mai ai pe cine scuzi sau să aperi sau să ajuţi, ai trecut la deranjat nevinovaţi.
- Staţi puţin, cum adică dormeaţi? Încercam, din ce în ce mai iritată, să parez vorbele destul de urâte pe care mi le aruncase.
- Aşa bine!!! se burzului. Ceva în fiinţa aia bizară foşni, tresări, m am speriat în orice caz de a binelea.
- În picioare?!
- Ei drăcia dracului. Dar crezi că m aş putea întinde cu astea în spate ?!
Un zgomot de stofă sfîşiată bubui în aer. Până să mă dezmeticesc, desfăcu aripile mari şi se înălţă greoi. Cât am rămas cu gura căscată, parcă l am auzit bodogănind:
-Femeia asta! Dacă m ar fi auzit sforăind, ar fi fost în stare să coboare ca să mi pună picături în nas.
-Bună dimineaţa!
-...
- Pot să vă las undeva ?
-… cum?
- Să vă duc până undeva... mă îndrept spre Gara de de Nord...
-Şi ?
Mi am căutat de lucru, bombănesc în minte şi mi iau o figură şi mai blândă:
- Vă ...văd singur pe stradă, la ora asta. Nimeni n ar trebui să fie singur, nu ştiu...poate vă pot ajuta cumva... e frig...
Întoarse spre mine o figură cu ochi atât de limpezi încât nu păreau adevăraţi. În rest, avea o înfăţişare aproape diformă, o umflătură neregulată se profila sub pardesiu.
- Dumneata nu te-ai săturat? , făcu, pe un ton arţăgos.
- Mă scuzaţi?
- Mai lasă mă cu fasoanele!
- Vă rog să mă scuzaţi...
- Hai, nu începe. Dumneata nu mai ştii să te opreşti?
Deja m ă enerva, dar ochii limpezi, inexistenţi aproape, mă fixau ca două piroane.
-Nu înţeleg la ce vă referiţi şi, dacă v am deranjat cu ceva, vă rog să mă scuzaţi.., Noapte bună, am început să mă agit, încercând să scap din cătuşele ochilor şi să mi conduc maşina mai departe, spre propriul meu somn...
-Somn, da? Păi dumneata ce crezi că făceam eu aici? Dormeam! Iar dumneata, care ai terminat de luptat cu toate cauzele pierdute, dumneata care nu mai ai pe cine scuzi sau să aperi sau să ajuţi, ai trecut la deranjat nevinovaţi.
- Staţi puţin, cum adică dormeaţi? Încercam, din ce în ce mai iritată, să parez vorbele destul de urâte pe care mi le aruncase.
- Aşa bine!!! se burzului. Ceva în fiinţa aia bizară foşni, tresări, m am speriat în orice caz de a binelea.
- În picioare?!
- Ei drăcia dracului. Dar crezi că m aş putea întinde cu astea în spate ?!
Un zgomot de stofă sfîşiată bubui în aer. Până să mă dezmeticesc, desfăcu aripile mari şi se înălţă greoi. Cât am rămas cu gura căscată, parcă l am auzit bodogănind:
-Femeia asta! Dacă m ar fi auzit sforăind, ar fi fost în stare să coboare ca să mi pună picături în nas.
20.2.09
pfaaaa
tocmai m am întors de la ceea ce sper să fie măcar cel mai prost film pe care l voi vedea anul ăsta. trista, lunga, plina de clişee, foarte lungaaaa, plicticoasa, lipsita de intrigă reală, slăbuţ jucata, cusuta cu aţă albă POVESTE A LUI BENJAMIN BUTTON!!!
Doamne, 13 nominalizări la Oscar??? Cred că membrii Academiei de Film au adormit şi le au căzut mâinile pe butoanele de vooot!!!
sune exasperată, ce mai... mi a fugit somnul.Tragic
Doamne, 13 nominalizări la Oscar??? Cred că membrii Academiei de Film au adormit şi le au căzut mâinile pe butoanele de vooot!!!
sune exasperată, ce mai... mi a fugit somnul.Tragic
14.2.09
frânturi
Am învăţat o vorbă de la Alfie. " It s tragic or magic". Într adevăr, parcă nu mai există nimic pe la mijloc.
Sunt pe ultimele pagini de "Marea, marea", a lui Iris Murdoch. Merit felicitări, că nu am aruncat de 17 x cu ea de pereţi. Este cumplit de obositoare şi descrierile splendide ale mării ajung să fie mici deserturi, printre paginile pline de gelozie şi nebunie furibunde, care sar din toate părţile.
Ieri am stat de vorbă despre cărţi - la telefon, bineînţeles, că altfel nu ne vedem niciodată - cu un om foarte deosebit. Magic. El se numeşte Ciprian şi este "colegul" meu de la Şapte Seri. Pe el şi pe Crista, soţia lui ( o femeie scumpă, tăcută şi răbdătoare) mi ar face plăcere să mă întâlnesc oricînd, dar nu apucăm niciodată. Mi se pare exasperant câteodată faptul că am şansa să cunosc atâţia oameni faini, dar, perioade întregi, nu bag în seamă decât unul. Tragic.
Sunt pe ultimele pagini de "Marea, marea", a lui Iris Murdoch. Merit felicitări, că nu am aruncat de 17 x cu ea de pereţi. Este cumplit de obositoare şi descrierile splendide ale mării ajung să fie mici deserturi, printre paginile pline de gelozie şi nebunie furibunde, care sar din toate părţile.
Ieri am stat de vorbă despre cărţi - la telefon, bineînţeles, că altfel nu ne vedem niciodată - cu un om foarte deosebit. Magic. El se numeşte Ciprian şi este "colegul" meu de la Şapte Seri. Pe el şi pe Crista, soţia lui ( o femeie scumpă, tăcută şi răbdătoare) mi ar face plăcere să mă întâlnesc oricînd, dar nu apucăm niciodată. Mi se pare exasperant câteodată faptul că am şansa să cunosc atâţia oameni faini, dar, perioade întregi, nu bag în seamă decât unul. Tragic.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)