mici

azi, în prima sa parte, a fost o zi cum sunt cele de care mă îndrăgostesc eu. înnorată, cu străzi ude după ploaia răpăitoare de dimineaţă, cu verdele proaspăt al copacilor aproape scurgându se pe asfaltul curat al străzilor. fără zgomot de maşină în acest oraş atât de chinuit, de mutilat de zgomot. o zi din aceea în care timpul a încremenit puţin, cât să te lase să inspiri, să expiri şi apoi să te odihneşti un pic.

am dormit atât de mult încât, de dimineaţă, când s a produs ultima trezire, finală prin faptul că s a întins pe lungimea a două căni de cafea, simţeam în nări, în gură şi în urechi un mic bolborosit. m am gândit că a fost somnul care a dospit ca un cozonac şi voia să iasă afară in forma mea.

nu ştiu ce se întâmplă în ultima vreme cu mine sau poate chiar cu noi, dar mă bucur să vorbesc cu mama şi s o fac să râdă. hohotele ei neaşteptate mă fac să vreau să scornesc non stop întâmplări şi imagini haioase. aştept cu uriaşă nerăbdare s o aud hlizindu se. nu ştiu dacă ea e aşa încântată să afle ce vrăji a mai făcut fie sa. Let' s hope so.