3.4.09

n am ştiut

n am ştiut că trecutul e un duşman atât de perfid şi periculos încât să atace exact atunci când îl crezi mai adormit, mai inofensiv. n am ştiut că poate să muşte din umbră, acolo unde ai încercat (?) să l abandonezi, ca să poţi merge mai departe. că poate să numească şi să atingă exact partea cea mai afectată atunci, cu ani în urmă.

nişte precauţii mi am luat, într un anume caz. acum ceva timp am renunţat, după ce m am gândit bine, să cumpăr un tablou pe care l am simţit foarte legat de perioada prin care treceam. m am temut că o să mi aducă aminte aproape exclusiv de ea. aştept ocazia cu care să mi dau seama că, atunci când mă uit la lucrările pictorului descoperit oarecum în acea perioadă, să placă ele pur şi simplu sufletului meu.

dar în cazul dintâi, m am simţit cam demontată, în ultimele două zile, (miercuri şi joi) de învierea bruscă şi brutală a unei bucăţi din trecutul meu. nu m am simţit prea grozav şi am dormit mult. acum, dimineaţă, sub soarele blând de afară, fiara e şi ea din nou adormită. A rămas doar puţin regret dulce, că în cele două zile n am avut parte de un semn, o mică hotărâre, o vorbă care să mă ajute să mă smulg din trecutul aromat, dar otrăvit. Soluţiile mele, muncă, film, carte, somn, sunt lipsite de originalitate şi n au avut vreun alt sprijin. Curios că într un fel aşteptam sprijin dintr o zonă care ar trebui să se transforme ea însăşi, cu repeziciune, în trecut.

n am ştiut niciodată care e cel mai bun moment ca să închizi uşa. şi cu atâtea uşi deschise, m au tras curentul şi stelele de prea multe ori. astăzi, cu un gest destul de simplu, am decis în sfârşit că o uşă veche trebuie din nou închisă şi că va trebi să rămână aşa.
Bună dimineaţa!

3 comentarii:

Zu spunea...

Din categoria "povesti de spus la o prajitura cu ciocolata muuulta (ca face bine la depresie)", pot spune ca am fost si eu intr-o situatie similara asa ca iti inteleg tare bine postul. Si ca pentru asta exista prajiturile cu ciocolata... :-).

Angela Ribus spunea...

"Plecarea în care rămâi, cea mai tristă plecare/ Nu ajungi nicăieri mergand înainte şi privind înapoi/ Plecând pe veci miercuri şi întorcându-te joi/ Ca un vapor uitându-şi parâma legată la chei/ Lucrurile sunt aşa cum sunt ele, nu cum vrei să le iei./ Învaţă când se trânteşte o uşă, chiar dacă-ţi pierzi mâna în ea./ E mult mai bine aşa/ Decât o uşă întredeschisă, prin care trece un curent de aer subţire/ Înroşindu-ţi nasul/ Lăcrimându-ţi ochii/ Şi schimbând întreaga ta fire/ Neîmblânzită".
(Doru Davidovici - Plecarea in care ramai).
Iarta-ma ca am indraznit. Dar poezia e tare frumoasa. :)

Ana spunea...

fetelor, e "doar" o poveste veche, care si a aratat coltii putin marti. dar, gratie unui somn de12 h, am pus povestea la locul ei. azi m am trezit bine si linistita. si fericita. si zambitoare.
multam de vorbe, oricum.
yep, angela, draguta poezie.
zu, cand ating pragul de 64, te anunt sa iesim la o prajitura cu ciocolata:D
pup