18.5.09

3 de luni

şi cam pe toate le am învăţat din familie. bine, le ştiam eu din instinct mai de devreme, dar nu prea mă comportam bine în faţa celor 3 situaţii, nu mereu, în orice caz. aşadar, din înţelepciunea dobândito reunită...

e drăguţ să înveţi să accepţi, să primeşti şi să te bucuri de un compliment. Până de puţin timp, înhtre mine şi ai mei aveau loc dialoguri ca:
-Ce frumoasă eşti azi!
- Mda, păi sunt fii ta, cum să mă vezi altfel?
Răspunsurile - mai cordiale şi colocviale - către prieteni cuprindeau faze ca " ai mâncat stricat" sau "trebe să ţi schimbi dioptriile". Până când într o zi papa s a enervat şi mi a zis că habar n am să primesc un compliment şi că ar fi bine să încep prin a mă forţa să zâmbesc şi să răspund mulţumesc şi pe urmă să tac. După câteva săptămâni de strâmbături am început chiar să cred că e mai bine aşa. Faptul că eu am o părere proastă despre mine (în majoritatea direcţiilor) nu înseamnă că toţi ceilalţi ar trebui s o împărtăşească. Nu?:)

e drăguţ să primim ceea ce ni se oferă, fără să ne facem 1000 de griji. Maică mea, ca mamele, de câte ori vede că privirile mele sunt atrase de ceva prin casă (măr, croissant, cană, covor) îmi bagă repede în traistă. Şi eu:
-Vai, dar ţie nu ţi trebuie? Dar eşti sigură că mai ai? Dar n aş vrea să...
A răbufnit şi ea într o zi. Mă opun în mii de feluri la ceva ce mi ar plăcea şi mi se oferă cu uşurinţă. Dacă totuşi nu mi l dă, poate, mă gândesc să mi fac tranziţia de la neplăcerea refuzului la o stare normală, mai uşoară. Dar de câteva săptămâni, mă lupt să primesc cum trebuie toate atenţiile cu care sunt înconjurată. Aici mai am ceva...

trebuie să ne ferim cât putem de tristeţi, pentru că ele încurajează bolile:) Asta o ştiam eu şi mai devreme, de la nu ştiu care chinez înţelept care a zis una cu " bolile intră în corp când sufletul lasă uşa deschisă". Dar mi a reamintit o aseară papa, din păcate cititor fervent al acestui blog. Bineînţeles că în primul moment am simţit cum prietena mea din ultimul timp, pelicula fină de lacrimi, a venit repede. Dar dup aia m am bucurat să mi aduc aminte că da, aşa e.

News about recovery: am început să port bijuterii! Şi mi am cumpărat o bucăţică de coral şi am primit fără comentarii o pereche de cercei cu sticlă de murano verzi! Eo adevărată izbândă pentru cineva care n a mai găsit puterea de a pune o pereche de cercei depeste 2 ani.
Şi o chestie mai puţin bună, dar care arată că totuşi egoismul meu începe să şi revină, e că am cumpărat flori tăiate! De câteva zile mă trezesc cu dor de bujori şi ieri m am dus şi mi am luat. Partea mai proastă a fost că n am putut rezista grămezilor de oferte plângăreţe şi m am întors acasă cu 3 braţe de flori... E pădure3 de bujori în mica garsonieră.

6 comentarii:

Angela Ribus spunea...

Mesaj pentru Papa: Aveti o super fata, dar ea inca nu stie. Si va avea si noroc, dar ea tot nu stie.
Tristetile de acum sunt pentru ca vor urma multi ani de linsite si implinire dar ea bineinteles ca acum neaga.

Ana spunea...

haha, acum cineva va rosi, Angela:)
iti multumesc mult pentru vorbe...pfuai, ce patetice suntem!!

Andreea spunea...

Papa al tau e un intelept. Mai dvreme sau mai tarziu toti primim lectiile astea. Practica indelungata, ca orice practica, are rezultate fascinante. Mult succes pe calea minunata pe care ai pornit-o :)

Ana spunea...

Papa al meu e grozav, asa cum sunt ai nostri papa toti, nu, draga T.?
Multam.

iuliana spunea...

era si timpul sa pui pe hartie...monitor sau ce vrei tu chestiile astea pe care le gandesti cam de multa vreme. probabil ca daca le-ai scris o sa incepi sa le si crezi, sa le intelegi si sa le aplici. si sincer...iti sta bine cu cercei :)

Ana spunea...

well...thanx:))