Cărţi şi goana după ele

Avid căutător şi descoperitor de cărţi, fratelui meu cu blog i s a năzărit să scrie despre asta.
Din păcate (sau fericire?) nu poate fi cunoscut ca blogger fratele meu fără blog, altminteri chiar aş ajunge să fiu, public, cel mai slab "scriitor" sau "redator" de experienţe din familie.

Eu am citit, greu şi îndelung, Palatul Viselor a lui Ismail Kadare. Una din multele sale lucrări pe tema şopârlită a dictaturii, Palatul este nici prea prea, nici foarte foarte, dar şi eu am obiceiul de a citi mai mult dintr un autor care m a atras. O poveste ciudată, misterioasă, închisă la un capăt, în vreme ce din celălalt sunt înghiţite fără oprire visele oamenilor. Un imperiu a cărui guvernare se bazează pe culegerea, selectarea şi interpretarea viselor strânse din toate colţurile sale, cu decizii politice şi de stat care vin în urma citirii de către suveran, o dată pe săptămână, a Marelui Vis. Şi reprezentantul unui neam rival, foarte puternic, care se trezeşte în mijlocul lui Tabir Saray, dar nu poate împiedica noua urgie abătută asupra familiei sale.
Deşi nu e lungă, cartea curge cu o lentoare onirică, pentru că minţii (mele) i a fost greu să se regăsească într o orânduire atât de iluzorie şi de neînţeles. Doar transpunând o în zilele de iarnă cumplite ale comunismului se poate găsi cheia de descifrare a acestui Palat, prea puţin strălucitor, cum sunt - sau ar trebui să fie -toate celelalte.

"Se opriră împreună în faţa unui raft cu poliţele îndoite sub povara dosarelor.
- Aici e sfârşitul lumii la popoarele cu ierni grele. (...)

-Învierea morţilor, spuse arhivarul, arătând o parte a raftului. Allah, ce grozăvii sunt aici!... Lasă, mergem mai departe. Haosul: pământul şi cerul, amestecate, urmă el. Toate lăzile astea. Viaţamoartea sau moarteaviaţă, cum vrei să le spui. Tuplini de viaţă cu rădăcini femeieşti. Bărbăteşti. Mai departe. Vise erotice. Toată galeria asta şi cele din jur sunt pline cu aşa ceva. (...)

- Visele primei perioade de sclavie, zise arhivarul, arătând rafturile, sau, cum îi mai spun unii, "visele primei sclavii", pewntru a le deosebi de cele mai târzii, din epoca sclaviei clasice. Adevărul e că sunt extrem de diferite. Ca şi prima dragoste, în comparaţie cu celelalte, he,he! Iar de aici şi până în fundul depozitului se află dosarele marilor coşmaruri."


"Chiar şi rarii trecători care se iveau ici, colo îţi dădeau impresia, din cauza felului în care erau înfofoliţi, că încă mai dorm. (...) Nu era greu să descoperi printre ei funcţionari ai ministerelor şi instituţiilor centrale, care se grăbeau în mod evident, goniţi din urmă de programul oficial."

"Niciodată pauza nu i s-a părut atât de necesară. Ochii i se închideau pe jumătate peste somnul celuilalt, povestit pe pagina din dosar. Încă puţin şi somnul lor avea să se unească, aşa cum soarta uneşte la întâmplare oameni necunoscuţi."

Palatul Viselor- Ismail Kadare -Ed. Humanitas
traducere din albaneză de Mariu Dobrescu