la mare

după un an, am ajuns din nou la mare...aproape că nu mi a venit să cred că ultima oară am petrecut timp la mare în 1 mai 2008. mi se pare ciudat cum un anumit vânt poate să ţi modifice atâta intenţiile, direcţiile. tot anul ăsta gândurile şi botul maşinii mi s au îndreptat spre centrul ţării, iar de mare am uitat, fără prea mari remuşcări. dar ea nu s a supărat. a fost frumos la mare.
până acolo, am făcut 150 de metri cu pejoata şi a cedat -credeam- cablul de ambreiaj. de fapt a fost doar un arc... am plecat în cele din urmă, după fâţâielile de rigoare, (mutatul bagajelor, aranjamentelele pentru tractarea şi vindecarea maşinuţei pejo) cu un logan. curios că nimănui nu i a trecut prin mine să nu mai mergem. probabil ne am dorit cu toţii prea mult.
joi noaptea am dormit la eforie, dar vineri dimineaţa am fost depusă, cu cort, saci de dormit şi fuste înflorate, în golfuleţul din 2 Mai, unde am mai fost şi încă sunt atât de fericită... oamenii locului m au recunoscut şi re adoptat fără probleme. pentru ei nu a însemnat nimic un an. de fapt, nici nu prea şi dădeau seama că am lipsit unul, de vreme ce fusesem în continuu, doisprezece.
mi am făcut şi plimbarea obişnuită pe jos, 2 Mai - Vama Veche. Bănuiam că n o să fie multă lume acolo, şi de aia am îndrăznit.Totuşi, plimbarea pe mal până la Vama Veche, nu o mai recomand nimănui. E periculoasă la început, apoi devine dezolantă. În primul golf cad cantităţi mari de pământ, se rupe malul. Felii mari de pământ, ca unele de tort tăiate pe jumătate, se ţin de mal fragil, gata să şi dea drumul în apă. Am trecut cu mari emoţii pe acolo şi doar neplăcerea de a mă întoarce prin aceeaşi apă mâloasă, până peste genunchi, m a ţinut să merg înainte. Apoi malurile au devenit pline de peturi. Cred că doar un sac de gunoi menajer îmi lipseşte mie din geantă. Poate n o să mi mai lipsească. Fără el, n am putut să fac nimic pentru malul plin de peturi.
În Vama Veche era răcoros şi liber. Am văzut o singuă fantomă neplăcută din trecut. În rest, pentru că n a trebuit să dorm acolo, a fost o plăcere. Am văzut un băiat cu un dop de plută în ureche, drept cercel. Oau.
La Şoni am ascultat Vali Sterian. Muzica lui m a dus de nas ca aroma cafelei bune, să intru.
Acolo, la masă, s a întâmplat ceva minuscul,dar care mi a atras atenţie că aş putea fi dispusă să reintru în circuit. Cât m am dus la baie, trebuia ca geanta mea să nu stea singură. Am întrebat la o masă dacă o pot lăsa acolo. Când m am întors, am fost invitată să rămân. Cam din vârful buzelor am zis:
-Mulţumesc, nu e nevoie.
Dar când am ajuns la mine la masă, mi a părut rău. Mi s a părut c am fost şi puţin înţepată... M am foit 5 minute şi m am întors:
-Pot să mă răzgândesc?
Am fost întâmpinată cu un zâmbet. Am făcut cunoştinţă cu 2 băieţi simpatici din Oradea şi o fată plăcută şi liniştită, din Braşov. Uimitor, am petrecut ziua aceea şi următoarea cu ei. Sunt încă o persoană sociabilă, nu m am transformat într o scevenţă de alge uscate sau, cel puţin, mă umflu încă, la fel ca ele în contact cu apa, atunci când dau peste oameni drăguţi. Ce uşurare.
Totuşi, cea mai frumoasă parte a călătoriei rămâne - în afară de marea în sine - concertul ad hoc din Vamă, dintr o coşmelie de pe plajă. La masă, cu o ţâră de amplificare, s au aşezat traian şi liviu de la trupa veche, cu un actor pe post de vocal şi cu un băiat doru la tobe. şi au cântat ca n tabără, ce ştiau ei, ce mergea de la vama veche, ce le cereau oamenii strânşi rapid pe la mese... S au numit trupa Spontan sau Trupa de la masă şi au cântat haios şi înduioşător, cu " băi, p asta n o mai ştim" sau " hai să reluăm exact, dar exact de unde am greşit!".
Duminică dimineaţa am plecat cu capul mare, dar fericită. Muşchii feţei mă dureau de la zâmbete. A fost frumos la mare...