6.9.09

in cold blood

o lectură destul de frisonantă acest truman capote, rămas foarte în urmă pe lista mea de lecturi- noroc cu frati miu şi biblioteca lui, dar şi cu mine, care n am avut chef de librării din care să mi cumpăr invariabil toate tâmpeniile. frisonantă o fi fost şi datorită (?) răcelii cu care mă lupt de o săptămână, mai abitir decât o făcut o Făt frumos cu Balaurul cu 3 capete. Răceala sau nu m a făcut să devorez multele pagini ale romanului de crimă construit cu tenacitate şi exactitate de unul dintre cei mai controversaţi scriitori de investigaţie americani.

cum n are rost să mai comentez subiectul şi cartea, apăs doar pe imaginea cea mai vie, lăsată mie de paginile ei: cele două pisici cenuşii, jigărite, pe care le vede zilnic perry din celula sa de dinaintea procesului din kansas city. ele îşi fac rost de o masă frugală, căutînd să scoată păsările moarte din grilajul maşinilor parcate. cred că este cea mai bună şi restrânsă metaforă pentru viaţa şi destinul sumbru al criminalilor familiei clutter.

mi s a părut, iarăşi, fascinant, felul în care reuşeşte capote să te facă să ţi schimbi sentimentele o dată la 3 pagini, făcându le să atârne când nemilos, când oarecum suav deasupra capetelor celor 2 criminali. în aceste condiţii, parcă nu mai e aşa uşor să te revolţi în faţa declaraţiei celui mai controversat jurat al procesului, la întrebarea "ce părere aveţi de pedeapsa cu moartea?". el a răspuns ceva de genul " în principiu nu sunt de acord, dar în acest caz..."

totuşi, fără a merge cu cercetările prea departe, ci doar luând de bune paginile lui capote, care cuprind declaraţiile aproape ORICUI, tind să cred că dacă un om - perry smith - a fost în stare să ucidă lejer 4 persoane " doar" fiindcă a avut un conflict legat de curaj şi atitudine cu complicele său găinar, pedofil şi cu gura mare, - dick hitcock - poate că n ar fi indicat să pedepsim mintea dezaxată prin extincţia corpului, fiindcă nu ne foloseşte la nimic. nişte mai atente cercetări psihiatrice, refuzate de tribunal în cazul celor 2, ar fi ajutat mai mult. în plus, chiar dacă s a acţionat pe principiul " ochi pentru ochi", oricum au fost 2 perechi de ochi prea puţin, după cum remarcă, citat de capote, un alt personaj minimal al cărţii.

la vremea aceea, america o fi respirat mai liniştită, la gândul că 2 criminali - oricumdeja ferecaţi - au fost scoşi pe uşa din dos a lumii. sper, totuşi, că unii s au întrebat şi dacă nu cumva o cercetare pe cât posibil de minuţioasă a abisurilor lui smith şi hitcock, ne ar fi ajutat să ne descurcăm cu ceilalţi. cei vii şi rămaşi în ea.

catalogul lecturilor mele haotice continuă cu o pastilă de bun simţ despre gaudi - de la cotidianul. farmecul formelor şi volumelor sale, ca şi acele trencadis uluitoare, mă fac să mi doresc cu ardoare o călătorie la barcelona - mereu amânată, ca şi roma, din acele cauze...

mai păstrez alături o broşură rembrandt, care urmează să mă ajute să hotărăsc dacă voi face sau nu călătoria la amsterdam - contractată în condiţii nefericite mie.

o lectură foarte grea, dar încăpăţânată, datorez Confesiunilor unui opioman, de Quincey.

datorez o re citire Micului prinţ, poate fiindcă, dincolo de întâlnirile prea rare, simt mereu zîmbetul Mădălinei. Am regăsit la ea, clipind, bucăţele din carte. Mi le am reamintit şi înviat, la fel ca pedalarea pe bicicletă, după câteva scufundări în apa totuşi limpede a sufletului meu.

Mda, păi nici eu nu mai ştiu ce şi cum. Doar că transpir ca un cal şi am temperatură.

Niciun comentariu: