7.2.10

depeşe

mă plângeam acu vreo 2-3 zile că Kiri nu se mai joacă. Stă şi doarme întruna, de cum o bagi în casă. Sau în orice caz se întinde pe undeva - de preferinţă în pat - şi leneveşte întinsă cât e de lungă. în timpu ăsta noi ne tot dăm pe lângă ea şi o pupăm pe bubă, rugându ne să i treacă, dacă se poate, aşa, ca prin minune. ei bine, azi dimineaţă kiri s a jucat 10 minute cu o sticlă de plastic. yes!

mi s a împrumutat un gel de corp care cică e cu trandafiri şi aloe vera. mie mi trăsneşte a lalele. sigur, n aş şti să spun a ce ne miros lalele, dar sunt florile mele preferate şi mă bucur că miroase aşa. mi aduc aminte cu bucurie de orele petrecute în piaţa de flori din amsterdam şi de kilogramele de bulbi cărate acasă, de toate felurile, culorile şi formele. sper ca lalelele transhumante să înflorească frumos în casele în care le am dus.

e din nou zăpadă şi din nou mă rog de pluguri să nu îngroape maşina, degeaba desigur. mă duc acuma s o dezgrop şi dacă e rost de dat cu ea până n pipera şi înapoi. între timp, demirgian pleacă diseară la cluj, să şi lanseze firicelul. cu atare ocazia, transmit clujului, străzilor lui liniştite, cafenelelor şi pub urilor lui, caselor frumoase şi vechi toată dragostea mea. poate ne vedem şi noi săptămâna viitoare.
la mare pleacă cineva? :)

later edit Kiri a fost afara (fara diacritice) si s a jucat cu bulgari de zapada, pe care a alergat sa i prinda, fara sa intelega - problema veche- unde tot dispar cand ii arunc!
cu masina prin bucuresti am avut o senzatie stranie. zapada reduce orasul capitala la fimensiunile unui targusor mic si urgisit. zapada miceste strazile si adauga o blandete provinciala "marilor bulevarde"... e splendid, frig si vant.

Niciun comentariu: