cauza mea

Nu sunt printre cei care aruncă ţigara pe geam, din maşină. La întrebarea " Unde o fi o scrumieră?", nu răspund " Uite-aici una mare!", arătând în jur, aşa cum am păţit cu diverşi prieteni. Port în buzunar ambalajul de la pateu şi pentru nimic în lume n-aş arunca o sticlă sau un dop pe jos. Nu mă interesează faptul că "şi aşa, aici nu se mai schimbă nimic", asta ca să nu plusez şi să afirm că dacă nici unul dintre noi n ar mai arunca ceva, orice, pe jos, chiar s ar mai schimba câte ceva. Am coşuri de strâns separat gunoiul şi, când se umplu, le deşert (fără religiozitate) în pubelele albastre, verzi, galbene. Nu mă las amărâtă de faptul că POATE le colectează împreună. Eu fac cât pot şi, dacă m aş fi lăsat ciuruită de îndoieli pe tot parcursul vieţii mele, n aş mai fi făcut mare brânză şi cred c aş fi fost mai puţin fericită, în general.

Când ies cu căţelul, strâng după el- asat nici nu merita scrisă, că e la mintea cocoşului, dar e premisa. Ei bine, când ies cu căţelul (şi nu numai) mai strâng şi alte mizerii de pe jos şi le pun la coş, la coşurile care, mi se pare, prin comparaţie cu acum câţiva ani, că împânzesc străzile. Cum am mereu la mine câteva pungi, bag mâna mănuşă într una, ca să nu mă murdăresc, ca să nu mă îmbonăvesc. Şi strâng, mai ales plastic, dar cam orice gunoi de până în dimensiunea unui pachet de ţigări. Dacă i plastic, până la dimensiunea unei linguriţe de plastic de amestecat cafeaua. Nu mi se pare că pierd timp şi nu mi e ruşine. Şi nu mă afectează privirile întrebătoare ale celor cu care mă intersectez. Nu fac nimic la modul evident, n am chef de ceartă, nici de dat exemple. M am luat odată de cineva care a aruncat o ţigară din maşină (după modelul Petreanu) şi m a durut inima, pentru că am făcut, de fapt şi mai multă mizerie. Pentru că idividul s a apucat să arunce demonstrativ pe geam tot ce i prisosea în maşină. De atunci mi s a luat.

Nu vreau să fac un grup pe facebook, pentru că, văd eu, mulţi au tendinţa de a se asocia unei caue fără să facă mai apoi mare lucru pentru ea. Doar propun ceva palpabil. La plimbările voastre pe jos, luaţi o pungă două în buzunar, aplecaţi vă şi luaţi gunoiul de care vi se împiedică privirea. Nu vă murdăriţi şi nu durează mai mult de 10 secunde. Faceţi astfel şi câte o genuflexiune în plus...eu aşa zic, minutele de sport în formă neorganizată. Dacă aveţi chef chiar să vă lăudaţi cu asta, veniţi şi mi spuneţi. Dacă nu, dar totuşi o faceţi, e şi mai bine, asta înseamnă că vă e deja un reflex.

Visez la un oraş al meu în care cerul e liber de fire şi poate fi privit de locuitorii lui. Un oraş pe ale cărui trotuare să păşim cu grijă, ca să nu deranjăm desenele cu creta ale copiilor, nu ca să ne ferim de cojile de seminţe, scuipaţi şi alte cele. Un oraş în care bicicilişii îşi fac cu ochiul, iar străzile nu sunt lărgite prin tăierea de copaci. Un oraş în care fiecare se apleacă şi strânge ce i a scăpat pe jos. Sau ţine cu grijă în mână, să nu i scape deloc. Nu cred că am vise aşa de mari.
Vă doresc succes