Ei, dragii babei, de când nu v-am mai scris eu, o mare furtună politică se abătu asupra ţărişoarei noastre. Ba trecurăm şi printr-un referendum dedicat demiterii preşedintelui, (n.a. – acest articol este predat înainte de 29 iulie) iar din cauza ( aşa se spune, dragilor, atunci când ceva se întâmplă dintr-un motiv rău sau neplăcut, nu „datorită”, cum îi aud pe toţi neaveniţii la tv. Deci, hai cu toţi în cor, „datorită”, când motivul este unul bun, „din cauza”, când motivul este unul rău! ) fenomenelor extreme de la vârful puterii,euro a crescut şi el ca Făt Frumos, în câteva zile cât alte monede într-un an. Ei, dar noi să fim sănătoşi, iar voi să citiţi Explore gratuit, cât vă pun eu o întrebare mai detaliată. Toţi ne-am situat de o parte sau de alta a luptei politice. Puţini au rămas indiferenţi, şi asta doar pentru câteva minute, până când discuţia s-a încins şi le-a fost pretinsă părerea. Şi toţi, toţi, şi noi, şi ei, am invocat Constituţia. Dar acuma, serios, a citit-o sau s-a descurcat în hăţişurile ei cineva? Aha, deci nu ne-a rămas decât să-i credem pe cuvânt, pe unii sau pe alţii.
Dar să lăsăm asta, că am ceva mai interesant de reflectat. Şi fără legătură, desigur, că aşa –s gândurile, fug dintr-un cotlon în altul şi, până să le înmatriculezi, paf, au şi zburat. Am observat deunăzi turişti în mult lăudatul bus care face turul Bucureştiului. Toţi erau cu aparatele de fotografiat la ochi, unul nu făcea excepţie. Şi-am stat şi m-am întrebat: oare de ce nu se uită cu ochiul lor, ci stau tot timpul cu pupila lipită de lentilă? E ca şi cum şi-ar pune emoţiile într-o pungă, ca să le trăiască acasă. Dar nu pricep, la ce bun să te plimbi pe lângă Ateneu, de exemplu, când în loc să respiri aerul (mă rog, smog-ul) enescian şi să priveşti cu ochiul liber, o faci prin cel al aparatului de fotografiat? Aşa poţi călători şi pe internet...Şi scapi şi de costuri şi de intervenţia neaşteptată a vreunui căţel vagabond.
Şi, în ultimul, dar deloc cel de pe urmă rând, să aduc aci un tribut conceptului de borcan cu mărunţiş. Borcanul cu mărunţiş este o chestie senzaţională, care te poate scoate dintr-un număr, e drept, limitat de încurcături. Astăzi am rămas fără portofel, care a plecat departe din greşeală. Cu carduri cu tot. Şi fiindcă aveam neapărat nevoie de o pastilă, am coborât la farmacie cu borcanul cu mărunţiş. Tare bine a mai fost!
Mai ţin minte, din copilărie, şi sticla de lapte cu mărunţiş, ridicată la rang de puşculiţă. Pe gura ei încăpeau perfect monedele de 5 lei, de aluminiu. Din acele monede, de 5 sau 3 lei, mi-a fost cumpărat primul meu casetofon. Se chema Dana, dar cineva poznaş a râşcâit repede d-ul cu un vârf de ac.
Ana M. Călin
articol publicat de revista Explore
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu