Tudor e o poezie. L am "învăţat" toate prostiile, cele mai multe ca să l fac să râdă, pentru că ador rîsul lui gâlgâit, din gât, cu dinţoii la vedere.
Bunăoară, dimineaţa, când vine după mine la baie, îl stropesc cu apa care mi rămâne pe mâini după ce mă spăl pe faţtă. Când vede că "pregătesc" gestul, închide ochii şi râde. Într o zi strângea ochii fără motiv şi râdea de mama focului. Îmi cerea să l stropesc şi eu nu m am prins.
La fel, când urlă, ca să l deturnez, îi bat uşurel peste buze, să facă "ca indienii", iar pe mine mă bufneşte râsul ţi el încetează plânsul, de uimire. Ei bine, de vreo săptămână vine la mine cu gura întinsă şi face "aaaaaa" ca să l ajut să facă "ca indienii".
Vorba unei prietene, în română: de nepreţuit.
Un comentariu:
Chiar e de nepretuit!
sa-ti traiasca!
Trimiteți un comentariu