era să trecem la luna următoare şi eu să n apuc să scriu despre cadoul pe care l primesc eu zilnic.
da, a împlinit un an şi doo luni şi, de fiecare dată când merge pe picioruşele lui, hotărât şi bine înfipt în realitate, spre lift, mă uit ca la a opta minune a lumii. Eu îl văd încă ghemotoc-mic la ţâţă, iar el e deja un mic bărbat, cu toane, gusturi şi cerinţe.
Adoră să i fac baloane. Mai rău e când vrea să facă şi el, că nu ştie încă a sufla prin cerculeţ, stă cu el în mână şi săpunul curge pe unde vrea el.
Fură din frigider, mai ales iaurtul, preferatul lui absolut, şi ronţăie recipientul până îi rupe folia, apoi îl aruncă pe jos. Mda.
Îi place la nebunie să trântească. Uşi, jucării sau "bicicleta" de casă, cu care dă de podea din toate puterile. Invariabil, pe buzele mele se aşterne propoziţia "Vai, săracul nostru vecin!"
Bagă-scoate cu succes obiecte mici în obiecte mai mari şi - mare lucru- a învăţat dintr o dată cum să sugă paiul din căniţă.
Datorită insistenţei buniceşti, a început să facă -cam cu fasoane- pi la oliţă. Suntem depărtişor de scăpat de pampersi, dar e un început.
Ascultă şi recunoaşte deja "Familia Chiţ Chiţ". Zi de zi la pickup. Dar într o zi i a încărcat o bunicul de pe mobil şi se uita ciudat...ăăăă, se poate auzi povestea şi din altă parte?!
Mănâncă frumos şi aproximativ curat. Dacă îi rămâne vreo bucăţică de mâncare pe buze o bagă în gură cu limba. Daca rămâne pe degete, se şterge de haine, de parchet, sau vrea să mi o bage mie în gură.
Vorbeşte destul de mult, mai ales dimineaţa, se trezeşte vocalizând, parcă "nevorbit" de peste noapte.
La capitolul inteligibil, stă subţire. Nişte apapa, nişte mamama, nişte tatata şi veşnicul "aio pepe", adică " alo pepere", de care parcă am mai vorbit.
E dulceaţă de băiat, acu', când scriu, băgă el o febră...dar sper să o scoată repede.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu