4.9.13

1 şi 11 (mai e puţin mai e un pic)

da,da, mai puţin de o lună mai avem şi vom mânca din nou tort delicios. cu cifra 2 şi, de data asta probabil, ceva cu fructe şi cu cremă uşurică sau cu frişcă, să se îndoape şi pacostea blondă.

Mda, dacă e s o iau la povestit cu susu n jos, ieri mersei cu el la pediatră, să verifice nişte parametri, care au rămas neverificaţi din decembrie, pe motiv de sănătate copil, deci nema doctori. Aşadar, 88-89 (mie mi au ieşit 90, dar eu îl văd mereu mai înalt, deh) cm şi 14 kile (dar eu îl simt mereu mai greu, că deh, îl iau în braţe des, încă) de copil. Bun. Mai puţin bun a fost că a făcut ca toate paserile cerului la dezbrăcat şi pe urmă la îmbrăcat. Tabloul a fost complet. Înainte, urla şi trăgea de tricou, de pantalon, de pampers, în sus. După, alerga prin cabinetul imens la nudul cu care l am făcut. Între, am ieşit din cabinet să aduc pampersul nou şi am dat peste 4 figuri speriate. 1 de copil de vreo 7-8 luni şi 3 de aparţinătoare (mamă, bonă, bunică). Inutil să vă zic că gluma mea cu " Tocmai l a tăiat în 3 şi acum se străduieşte să l lipească la loc" nu a fost apreciată. Adică, mai precis, am retras o iute, zicând:
- Am glumit!!!
-...ce bine, Doamne fereşte!

 Şi când m a întrebat pediatra  (o dulceaţă de piersici de doamnă doctor) cum îl alint de la Tudor, i am zis "pacoste blondă" şi "znamie şi paraznamie"...cred că m a înţeles, după tot circul.

Aşaa....luna asta a fost, mi se pare, o lună glorioasă pentru Tudor. El în această lună de vară a fost la ţară de două ori. Acolo el:

- a umblat prin curte în fundu gol, încălţat în adidaşi sau doar în ciorapi sau doar în picioarele goale, prin urmare
- a făcut pipi pe el, pe picioarele lui, aşadar
- a fost foarte uimit, dar fericit şi nu a părut deranjat, aşa că noi
- am încercat să l învăţăm să facă pipi la copac, însă el
- s a dus şi a făcut cumva în jgheabul de la cişmea, noroc că
- nu bea nimeni apă de acolo.


Acolo el:
- a mâncat ce i a trăsnit, deoarece maică sa nu a mai avut putere să controleze acest aspect, întrucât prea s a pomenit deodată cu copilul într o curte frumoasă şi lipsită de pericole şi s a relaxat brusc, prin urmare
- a mâncat biscuiţi cu pâine, dar staţi
- a primit o bucăţică de cârnat picant din comerţ, până ce
- maică sa a strigat prietenos la rude "băăăă, nu i mai daţi cârnaţi la copil", aşa că
-pe urmă nu i a mai dat nimeni nimic şi a fost silit să mănânce mure din grădină cu pumnul.

Note to self, cârnatul ăla, cumulat cu croisantul cu unt de la Mega, chefirul Napolact şiiiii feliuţa de şuncă de la Matache Măcelarul ajung pe luna asta. Apucă te şi mănâncă sănătos, A-na.

Revenind, acolo el:
- a văzut vaci, porci, cai, pisoi şi pui, iar
- la oi şi la capre s a urcat cu totul aproape în...jgheabul prin care băgau alea capul şi şi luau iarbă (?) căci voia să le hrănească din mâna, dar
-maică sa văzându le coarnele nu l a lăsat, în schimb
- maică sa l a lăsat să plece cu căruţa cu cei doi unchi, unul mai haios ca altul, şi totuşi
- copilul a fost serios şi circumspect la plimbare, începând să râdă în hohote vesele şi uşurate când a văzut că, totuşi l au adus înapoi.

Acasă el:
- face prostii minore
- are o propoziţie: " Papa dudu"
- îţi răspunde seara în şoaptă, dacă îi vorbeşti în şoaptă
-a început să iasă la plimbare cu bunica

Atât acasă cât şi în deplasare e haios, cât e necesar de cuminte şi peste poate de adorabil, aşadar

în continuare (?!) îl iubesc şi mi şi place de el.




Niciun comentariu: