negocieri

 multe lucruri proaste se învaţă de la părinţi. printre altele, eu l-am dedat pe fiul meu la îngheţată.
şi mănâncă, băeţi, măcar una pe zi. la mare am ajuns la două, mda.
aşa stând treaba, dacă n-am în congelator îngheţată la cornet, (pt cele pe băţ mi-am lăsat la mare plăcerea de a umbla lipicioasă juma' de zi, după ce fi-miu decide să-i ţin eu îngheţata pe jumătate halită, ca mai apoi s-o vrea înapoi după ce s-a topi bine) sunt un om mâncat.
bine, bine, dar copilul mănâncă un cornet d-ala obişnuit, de mega, parcă e cam mult, reflecta, deunăzi, morala mea de mamă. şi unde mai pui că deseori se plictişelte pe la jumate şi mi-o dă mie.
ideea sclipitoare a venit de la unul din fraţii mei, care mi-a adus aminte scurt că "există la mega şi cornete mici".
şi i-am luat din ălea.
acu', trebuie să-i fi văzut moaca atunci când l-am servit prima oară cu o îngheţată mini. se uita la ea şocat, neştiind exact nici cum s-o ţină în mână. în stomacul meu erau nişte hohote de râs cât china.
dar s-a obişnuit să le mănânce p-alea mici.

au venit şi nişte răceli, în timpul cărora eu, pătrunsă de ştiinţa strămoşească, am încercat să-i limitez accesul la îngheţată, pe motiv că te doare gâtul şi alte spurcăciuni şi obişnuite ameninţări părinteşti, care includ picături în nas şi tantum verede-n gât.
însă piciul, cu febră mare şi ochi umezi îţi susţinea cu străşnicie cauza,  lipit de uşa congelatorului închisă după alt rând de ameninţări voalate.

- Vei un adată!
- Nu.
- 'Ai...un adată! Mititel!
-Nu, valea de lângă congelator.
-Unu'! Unu' mit!
- Faci febră, te doare-n gât, punem picături (etc etc moară stricată) deci NU.
-  cu degeţelul arătător în acţiune rugătoare de tip ghiocel ...Aide, unu'??? Unu'! Un adată mititel!!! UNU' sidur!

suspectez că, din surse neidentificabile, copilul este şi niţel ungur. după acord