depeşe

îi tot citesc (la cerere) povestea cu trenul wilson. la un moment dat, ăla se duce la "doctorul de trenuri" şi spune că-i e teamă. într-o seară l-am întrebat unde se vede că îi e teamă lui wilson. şi mi-a răspuns:
- în ochi...
trec câteva zile. face muci. scot aspiratorul, să-l curăţ de. rezultat, numaidecât se închide în bucătărie. după câteva clipe, deschide uşa şi, de după ea, îmi arată la ochii lui spunând:
-u'te, sunt frică! se vede teama a ochi!



ieri, se uită pe geam şi zice, visător:
-u'te, păsările au aripi...eu nu am aripi, eu am blaţe...eu nu pot să zbol.
- ba da, mami, zic (nu ştiu dacă inspirată sau nu) tu poţi zbura cu mintea şi cu inima.
- daaa? pot să zboool?
am insistat că poate, cu imaginaţia şi cu sufletul. sper să fi înţeles corect


aseară cere două grisine. i le dau şi se uită la ele lung şi apoi comentează:
- u'te, arată ca nişşşte dejete. două dejete mari!


azi dimineaţă, când plecam la grădiniţă, vine un val de vânt care urcă frunzele... exclamă încântat:
- uuuteee, zboală frunzele a ceeer!