Colțișor de pâine

Dacă strada noastră ar avea un cântecl ca Popa Nan, una dintre strofe ar fi cu magazinul de pâine.
Magazinul e unul vechi, reporeclit pompos Curtea brutarilor, cu lămpi îmbrăcate în abajururi de nuiele, șorțuri negre și tichii înalte, pâine de calitate medie, mă rog, știți moelul.
Ce au ele fascinant est mașina aceea de tăiat pâinea.
Mereu rămân jos în tavă colțiișoare de pâine, după cei grăbiți, care nu se obosesc să l ia...sunt doar colțișoare.
Dar copiii...copiii sunt morți după acele colțișoare.
Am aflat asta fiindcă al meu vrea mereu să trecem mereu pe acolo - în drum spre casă - ca să-și ia un colțișor...două... chiar dacă nu trebuie s cumpărăm pâine (bine, eu mă lupt demult cu ideea să fac pâin în casă și reușesc să ies câștigătoare:))).

-Copilul iar vrea colțișor, zâmbesc încurcată, după el, care dă buzna pe ușă/
-  Toți copiii vor, zâmbesc și ele/

Ieri nu m-am mai obosit să intru după el. S-a dus să-și ia singur. A ieșit cu mâinile pline de bucățele. Vreo 5-6.
-Măi, mami, le-ai luat și tu pe toate? Dacă vine alt copil care ar vrea și el colțișoare?
Și atunci veni, năpraznică, logică, replica de Balanță (cu Berbec):
- Păi până vin alți copii, vin și alți clienți și lasă alte colțișoare.