De când cu știți voi ce, fac numa' lucruri unu și unu. De parcă gratiile astea nevăzute, date de cele 23 de ore state în casă zilnic, mă îndeamnă să depășesc depărtări, trecut, lucruri.
Întâi de toate, vorbesc cu oameni cu care nu am mai vorbit de, hăt, un veac - aș zice, dacă n-aș fi deja agasată de câte " băiețelul e cu bunica în parc", una chiar lately. Așa c-o să zic ...demult.
Vorbesc cu prietena și colega mea de bancă din liceu. Care e în Canada. Ne auzim și vedem de parc-am fi vecine. Acuma, următorul topic e lucrarea mea de licență O varză în capul meu, dar măcar o discut cu ea.
Apoi am vorbit de două ori cu o prietenă, o amică, o cunoscută, de fapt, dar de care mă leagă multe ițe și fire nevăzute, dar hotărâtoare în felul de-a fi a unui om. Muzica, interesul pentru carte și părerile deschise, fără a judecam despre orice. Țin minte că-n primele zile de izolare pe ea am sunat-o ca s-o întreb cum și-n ce fel procedează ea cu nepotul pe care știam că-l are în grijă. Pentru mine ea a fost alegerea perfectă: onestă, chiar brutal, dar fără să te judece și fără să te dea cu capul de zid, cum făceau onor alții, care strigau de la balcon la oameni pe stradă.
Aici, că tot ajunseră, am și eu o nelămurire. De unde știu oamenii ăștia (în afara situației în care ei le știu pe toate) cât și cum și de câte ori și pentru cât timp a ieșit ăla la care tu țipi " stai dracu n casă" din casă. De unde știi tu că ăla n-a stat de o lună de zile liăit de geam, până când s-a hotărât să scoată și el, și copilul lui, nasul la primăvara asta bândă de-ți vine să te zgârii pe ochi? De ce ai tu voie să decizi că ăla se plimbă ca nesimțitul, în timp ce tu ai o treabă care nu suportă amânare?
M-am săturat și mi-e greață să citesc " azi am ieșit și eu un pic să duc niște acte/fac niște cumpărături/ mă duc la x și vaaaai, era o tonă de oameni pe stradă, ce nesimțiți". Păi, tu cum i-ai văzut, fiindcă ai ieșit și tu, nu?! Nu așa? De ce TU ai o treabă și "ai ieșit umpic" și ăia n-ar fi ieșit și ei umpic? Cum decizi tu că, în vreme ce tu ești corect până-n pânzele albe și ai ieșit doar umpic, ăia se flendure pe străzi cât e ziua de lungă ( în loc să stea închiși în case cât treci tu, ca pe urmă să fii TU pentru ei boul care a părăsit izolarea)? Stop stop stop that.
Să revenim la lucrurui nefăcute, m-am întors la Lorelei.
Oricât de prost v-o suna unora (I dont care) e una dintre cărțile care pe mine m-au făcut să mă îndrăgostesc de limba româna și marile ei posibilități de a fi expresivă. Ăăăă, și să mă fac extra-romantică, lucru pe care i-l reproșez lui Teodoreanu până la cer și-napoi.
Toată atmosfera aia neverosimilă a romanului, în care nu există sânge și carne și foc, decât aduse prin 1000 de arabescuri de fum în pagină și prin sugestii mai mult încurcătoare decât descurcătoare, mi-a fost dragă mie.
Este -pentru mine, cea de 45 de ani- de-a dreptul îngrețoșătoare pentru mine abundența de epitete, metafore și imagini din cele 300 de pagini ale lui Lorelei și, totuși, n-am putut-o părăsi. Am citit-o într-o noapte, punând în paranteză ziua mea de ieri, în care mai mult am dormitat și am citit sfârșitul plin de tristețea unui " trup fără cruce" al morții dintr-o tâmpită de peritonită a eroinei.
Imaginea lui Catul Bogdan (ce nume prețios, prețioșenia, prețioșeniilor) contra celei a lui Luli ( două note muzicale ce ar merita locul lor separat pe portativ) , a lui Nathan Sabbetai, corbul mereu rătăcitor, îndrăgostit de departe de "Doamna noastră Luli", imaginea familiei-armoniei Novleanu (o familie de păpuși calde, diafane, ne-umane) și a oalei cu garoafe roșii a dramaticei dadaia, toate-toate nu pot fi părăsite.
Și motto-ul meu, simplu și banal ...Marea Neagră ae ochi albaștri. Așa de la îndemâna oricui se uită la ea, și totuși, găsindu-și o expresie nemuritoare în micile scrisori ale lui Luli către Gabriela.
Oamenii din operele lui Teodoreanu nu trăiesc, ci plutesc printre sentimente, îmbibându-se de ele, înmuindu-se și căzând, la un moment dat, de prea multă greutate. Mai prost e că din cer cad direct în pământ.
Atât
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu