Că sunt de fapt o miorlăită care se dă drept dură nu mai e de-acum o noutate nici măcar pentru mine. Eu una mă mai mir cum poa' să încapă, de-a valma, așa, în mine atâtea chestii complet opuse. Rea de gură încă sunt ca un șarpe pe care l-ai călcat pe coadă, deși pe mine nu trebuie să mă calce nimeni, deseori. Adică da, dacă mă calcă e mai rău, uuuu, mult mai rău, dar și așa, în general, dau din gură fără zăbavă și zăbală, despre diferite lucruri, surprinzându-mă (pe mine, mă) neplăcut cu ce chestii îmi ies din gură. Bine. câteodată-mi place felul în care le aranjez, dar nu mai sunt de mult fan al celor ce le spun, fiindcă de multe ori vreau doar să fiu un pic sarcastică, un pic interesantă, un pic haioasă și un pic inteligentă ( ca miresele...) dar sfârșesc prin a mă îngrozi de ce-mi iese, larg, pe gură. Mă rog...
În ultimul timp, cu vreo două excepții ( de persoani, nu de situații, din păcate) am reușit să mă comport onorabil, nu am foarte multe să-mi reproșez...bullshit, am, dar na, ce să zic și eu...
Fratele meu îmi spune, la fiecare stupoare nervoasă pe care o scot pe gură, că trebe să fiu o bună catolică. Mda, nuș ce să zic, lui i-o fi mai ușor, poate, că el umblă cu capu-n nori și limbi străine, mereu are un cuvânt, o formă, ceva de care să se întrebe și la care să reflecteze, asta dacă nu e preocupat de traduceri întregi. E un strălucit, da, numai eu sunt om și mă enervez.
Așa, dar care-i faza cu miorlăiala, o să zici.
Păi încă sunt stupefiată de faptul că m-am îndrăgostit. Nu e de sărit cu masa, dansul sau volumele de kamasutra, nu vă obosiți. Adică aș vrea eu, dar eu m-am îndrăgostit de Coldplay.
Lucrul ăsta e absolut incredibil pentru gusturile mele muzicale demult lăsate în urmă de alte lucruri nu mai importante, dar mai stringente, cum ar fi școală, școală, copil, parc, parc, trai, mașină, vacanțe, școală, copil, gătit, chestiile astea fancy cum sunt a te îndrăgosti dpdv muzical de ceva din nou rămăseseră de ceva vreme mult, mult în urmă. Abia de mai aveam timp să deschid o altă carte decât greacă, latină, greacă, latină. Bine, nici p-alea nu prea le deschid, dacă ar fi să-i întrebați pe profesorii mei.
Așa, și deodată, dintre sute de catarge care abia se țin naibii cumva, BUM, Coldplay. Daaaa, m-am plâns și m-am canonit pe toate drumurile, opunându-mă în cap, în suflet, stând tare pe picioare, cum adică, carevasăzică, să-mi placă mie nebunește, dar nebunește, îți spun, altceva decât ce-am frecat o viață întreagă, sunt o retrogradă și o ignorantă, știu. Nu că n-am ascultat o grămadă (mică) de muzici, dar io în cap, la volan, în fața mării, rămăsesem cu aceleași chestii, turate și turnate la infinit și eram bine. Bine cu mine și cu zecea mea de formații pe care le ascultam, nu organizat, ci ciupit, așa, când mă apuca vreo secvență d-asta de le ascultam.
Păi și cum Coldplay? Uite nu știu. Adică, știu ceva, știu că acum aproape 20 de ani am montat un film întreg de stație (TV) pe Clocks. Tema generală a filmului de prezentare asta a fost. Sunt omul unei piese, un editor cât se poate de plicticos, probabil, care detestă să schimbe melodia. Sau o fi vreo urmă de respect, nu știu. În fine, țin minte că acum 20 de ani, piesa aia (habar n-am de text, niciodată n-am ascultat textele pieselor, sunt o tâmpită, știu) m-a ținut în picioare 40 de ore cât a durat montajul.
Pormă pauză, Dream Theater, U2, Police, Lake of Tears, Vița de vie, Celelalte Cuvinte, Cash, Eels, Kumm,Chifiriuc, prostii. Adică nu prostii, Doamne ferește, da nici urmă de Coldplay în viața mea. Îi mai auzeam din când în când la radio și făceam mai des la la Direcția 5 , a , uite o piesă bună. dar cam corporatiști așa. Nu știu cum, nu se potriveau cu vârsta mea, mi se părea o muzichie făcută la eprubetă, prea mult falsetto în ăla, prea simplă, prea mmm.
De vreun an, când intram în clasă la Mino (colega mea) asta era cu Coldplay, mamă că ce-i plac... Hm, bine. Dar mi-a intrat în cap Viva la vida. Și am lăsat-o iar așa.
Acum vreo mai puțin de un an văd un carpool karaoke cu James Corden, invitat Chris Martin. Și mă lovește direct în moalele capului. Da, personajul. Așa natural, așa nuștiucum, așa plin de umor, așa am râs la faza aia cu " That's what I sing" (uitați-vă, nu zic nimic) și la ailaltă cu pedalatul în tandem... Am murit un pic. Such a nice guy. Pe urmă, iar i-am lăsat baltă, copil, școală, școală, parc, trai, u know the drill.
A venit pandemia. Nasol, mult nasol. Și-n acest mult nasol, mă pomenesc că mă,pocnește să ascult Viva la vida, că-n fond, încă suntem aici, încă suntem bine, și-mi dă deodată așa o stare...de parcă îmi curge viață direct prin vine. Și...fotbal. Am mai scris printr-un comment, nu știu ce e cu ei, dar cred că refrenele alea dintr-o singură vocală modulată pe sunete miros a fotbal, miros a stadion, miros a imens de mulți oameni cântând împreună, miros așa a libertatea aia pe care ți-o dă cântatul din toți rărunchii, ca boul, din toți bojocii tăi, sătul de aia și aia și ailaltă. E un strigăt acolo pe care-l strigi până la capăt și pe urmă te simți pur și simplu mai bine.
M-am dus la Yellow, m-am întors la A sky full, m-am plimbat pe la Paradise, m-am reîntors la Fix you, aceeași senzație stranie de vânt, de libertate, de țopăială din aia pe terasă cu beculețe, parcă m-am întors La motoare (probabil cea mai fericită terasă a vieții mele...).
Îi scriu lui Alecu bă m-am îndrăgosit de Coldplay (+ emoticon cu maimuța care-și pune mâinile pe cap) ăla îmi răspunde nu-mi place vocea. Îl bombăn un pic, că ce să zic, nici eu nu mă omoram după vocea aia, (too much falsetto!) dar altă voce să mor dacă se potrivește la ce se cântă acolo. De ochii purtători de voce ia hai să nu mai zic, fiindcă iar o să-mi reproșeze vreun necioplit că eu mă uit la muzică sau la ăla, de parcă-s oarbă, na.
Mă întorc la Viva la vida unde mă înmoaie până și videoclipul, filtrul ăla de pictură m-a zăpăcit (în general videoclipurile lor sunt interesante sau măcar aiuritoare, așa) și la Corden și la...îmi dau seama că e ceva în text. Roman cavalry choirs are singing. Hopa. De unde să-i fi venit. Mă duc și sap și găsesc. CM a făcut clasice. CM a făcut greacă veche și latină la UCL. A absolvit magna cum laude (my my my io o să fiu repetentă curând). Și uite-așa, gata. M-am îndrăgostit definitiv.
the end
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu