mia

a mia mea postare mă găseşte la finalul unei zile mai puţin bune. toată ziua am avut o stare cam proastă, pe care am pus o pe seama mahmurelii post ştefan. e posibil ca îndelungata, deşi decenta întâlnire cu alcoolul şi ţigările de aseară să fi adaugat o tuşă în plus de neumulţumire zilei mele de azi.
totuşi, starea mea proastă s a accentuat până la a fi rea şi tăioasă, lucruri care n au rămas fără urmări. am fost acroşată, lovită cu vorbe şi stări reciproce de supărare, pe care le am provocat unei alte persoane, căreia îi admir competenţa, inteligenţa şi spiritul. nu ştiu cât de tare am lovit eu înainte, de am fost pleznită aşa.
mi s au reproşat ipocrizii, gesturi de negativism, reacţii nervoase, bârfe şi comentarii pe alături, o atitudine generală imposibilă, care i face pe cei din jurul meu să se simtă rău.
la o oră după avalanşă încă zăceam la metrou şi mi era cu neputinţă să mă opresc din scâncit sau să mi dau seama ce făceam acolo şi încotro să mă îndrept. a fost ca şi cum nu m aş fi putut recunoaşte, a fost prima oară când m am simţit umblând de colo colo fără sens, un om lipsit de identitate şi direcţie.
bucurii mari şi răsturnări greu de imaginat de situaţie mi s au întâmplat în acest an. m am pierdut în păreri şi iluzii, m am recuperat, am sărăcit, m am afundt în datorii, am petrecut zile minunate şi am ajuns aproape să înţeleg cum miroase în jurul tău când te simţi iubit, dorit, apreciat. nu m am putut deznăra de suspiciuni, am fost în centrul unor bârfe care mi au tăiat respiraţia şi mi au adus într o clipită lacrimi în ochi, am trăit încercând să combin o fericire liniştită şi limitată cu împăcarea lucrurilor care sunt aşa cum probabil trebuie să fie. am încercat să nu mă cramponez, mi a părut rău ori de câte ori am pleznit pe cel care merita mai puţin o vorbă rea, am reuşit să mi dau seama că numai nesiguranţa, suspiciunile şi proasta mea stare personală au făcut o să răsară pe buzele mele şi să lovească aiurea.
am fost fericită cu micile mele aventuri de călătorie, am câştigat o prietenie nouă şi preţioasă, am fost citită mult şi înţeleasă prost, am fost jignită, am fost lădaută, iar cei care cred în mine încă nu m au părăsit.
am în continuare zile întregi în care mă întreb dacă sunt un om suficient de bun pentru bucuriile pe care le primesc, în care mă întreb ce aş putea face mai mult ca să devin un om mai bun.
am scurte străfulgerări de înţelepciune în care îmi spun că pur şi simplu nu mai trebuie să mă străduiesc atât, că ar fi bine să iau lucrurile mai uşor şi figurile geometrice ar trebui să capete contururi mai moi. îmi dau seama că mi ar folosi mult dacă aş înceta să judec totul după echerele mele, dar mă întreb cu spaimă unde m aş situa dacă aş accepta totul aşa cum vine, fără nici o opinie, fără implicare, fără să mă opun şi fără să lupt cu tot ce mi se pare mie că e strâmb în jur şi la mine.
îmi place să cred că mai am timp să le cer scuze tuturor celor pe care i am supărat, brutalizat sua ofuscat cu vorbele mele prea tăioase, să le spun că ele nu vin din răutate ci dintr o profundă neînţelegere a situaţiilor nedrepte, a muncii fără sens, a eforturilor galopante fără rezultat, a tăbliilor pe care nu scrie niciodată numele tău când faci bine, dar se lăfăie când greşeşti.
N am reuşit nici anul acesta să mă depăşesc decât, poate, într un singur sens. Nu mi ar fi reuşit de una singură, căci n aş fi avut cui să mă abandonez. Pentru asta mulţumesc în primul rînd unui om, apoi tuturor celorlalţi care mi au făcut bine sau nu.
Aşteptăm veşti de la 2011.